MENIU

Cod galben de viscol: 15 mașini avariate de vijelie, 150 de intervenții ale pompierilor în Capitală

Pompierii au avut 50 de intervenţii din cauza vijeliei, de vineri seară până sâmbătă dimineaţă, interval în care au fost avariate peste 15 autoturisme, au fost rupte 10 conductoare electrice şi au căzut bucăţi din 16 imobile, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, a precizat că intervenţiile de vineri seară până sâmbătă la ora 6.00 au vizat, printre altele, îndepărtarea unor copaci căzuţi pe autoturisme sau pe carosabil (20 de intervenţii), dar şi a unor elemente de construcţie desprinse de la case şi blocuri (16 intervenţii).

Angajaţii ISU Bucureşti au mai intervenit în cazul a 10 conductoare electrice sparte şi a patru stâlpi de electricitate rupţi. Peste 15 maşini au fost avariate în Capitală din cauza furtunii din noaptea de vineri spre sâmbătă.

Bucureştiul şi 24 de judeţe din jumătatea de sud a ţării sunt, de vineri după-amiază până sâmbătă după-amiază, sub atenţionare cod galben de ninsoare şi vânt, care la rafală depăşeşte 60 de kilometri pe oră, viscolind zăpada. Atenţionarea a fost emisă pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Sibiu, Braşov şi Covasna.

 Mai multe pe Mediafax