MENIU

Raed Arafat vorbește despre restricțiile de Crăciun și Revelion: "Nu vor fi ca altădată"

Raed Arafat

Raed Arafat vorbește despre felul în care se vor petrece sărbătorile de iarnă în acest an. El susține că e imposibil să avem sărbători ca în anii trecuți, în condițiile în care e în desfășurare o pandemie la nivel mondial.

”Nu vor fi sărbători ca altădată, nu putem să ne aşteptăm la sărbători ca şi în decembrie 2019. Limitele generale le ştim deja: masca cred că va fi şi atunci,  distanţarea va fi şi atunci, limitele la activităţile în spaţii închise vor fi şi atunci, cel mai probabil. Dacă vor fi alte măsuri, asta nu am cum să prezic de acum, dar important e să sesizăm cu toţii că nu avem să avem o sărbătoare similară cu cea din 2019. (...) Vom fi în mijlocul pandemiei valul 2, să zicem şi vom şi fi şi cu risc că dacă nu respectăm regulile să ne trezim cu o creştere în ianuarie februarie. Încă vom fi în timpul iernii, care este sezonul preferat de acest virus”, a afirmat Raed Arafat, marţi seară, la o televiziune de știri.

Întrebat dacă Crăciunul se va face în familie, Arafat a explicat: ”În familie înseamnă între oamenii care stau în aceeaşi casă. În familie lărgită, înseamnă să vină şi alţii la tine, ţi-ai asumat imediat un risc. Nu putem intra în casele oamenilor să spunem ce să facă. Asta  e pe răspunderea lor. Dacă tu vrei să sărbătoreşti cu încă două, trei familii ţi-ai crescut riscul mult de a te infecta şi de a lua virusul de undeva, că nu bănuiesc că o să stai în  noaptea de Crăciun cu mască. Modul cum îţi organizezi masa de Crăciun, dacă aduci mai multă lume care stă în alte zone riscul de transmitere e mult mai mare şi vulnerabilitatea e mai mare. În final, fiecare calculează riscul pe care vrea să şi-l asume”.

Mai multe articole despre: