MENIU

Radu Boroianu, preşedintele ICR. Cum s-a prezentat România la Salonul de Carte de la Paris

Radu Boroianu, preşedintele ICR, a vorbit, la "Jocuri de Putere", despre prezenţa României la Salonul de Carte de la Paris, pe care a catalogat-o drept un real succes. Acesta a vorbit despre cărţile lansate la Paris, spunând că s-a tradus pentru prima dată Ion Creangă în limba franceză. Boroianu a mai susţinut că există 18 fililale ale ICR, dar în opinia sa, este nevoie de mai multe.

Preşedintel ICR a subliniat încă de la început meritul pe care Paul Goma îl are în literatura română,  precizând că acestuia i-a fost dedicată întâlnirea intitulată « Le témoignage d'un exilé »,moderată de Mariana Sipoș, la care au și autorii Dan Culcer, Bogdan Rusu și Virgil Tănase:

"Dupa cum ştiti de cand am avut onoarea sa devin presedinte ICR sunt interesat să pun la loc de cinste valorile romanesti, nu cred ca trebuie sa excludem pe cineva cand aceasta lumea creativa este cea mai mare valoare. Paul Goma nu avea nevoie de o recuperare, el este scriitor roman. Nu avem cum sa nu recunoaştem contribuţia sa si pot spune ca Paul Goma si-a marcat epoca prin dizidenta anticomunist. Nu cred ca trebuia retras din literatura romana. Din pacate Goma este intr-o stare precară, el nu a fost capabil sa ajunga printre noi, îşi pregătise şi hainele dar nu a fost".

Boroianu a mai spus că lansarea cărţilor a fost un moment bun al prezenţei României  la Salonul de Carte de la Paris, moment care a sters din impresia proastă lăsată acum 3 ani:

"Asa a fost: un succes. Lăsasem o impresie proastă acum 3 ani. Lucrul ăsta lasase dâre si in randul organizatorilor.   Este pacat sa nu iesim în fata cu acesti scriitori, cei care au fost lansaţi. Nu am dus lipsa de personalitati la standul nostru. Am lansat 2 dintre lucrările Istoriei Transilvaniei. Pentru prima dată, Ion Creangă a fost tradus în franceză. Am lansat şi o carte pentru copii", a mai spus acesta.

Ce a anunţat ICR despre Salonul de Carte

România a fost prezentă la ediția din acest an a Salonului de Carte de la Paris, desfășurată în perioada 17-20 martie 2016, cu un stand și o seriede evenimente organizate de Institutul Cultural Român. Sloganul participării românești la Salon du Livre marchează împlinirea a 100 de ani de la nașterea dadaismului: « On doit admettre de Tzara, nous sommes tous un peu dada ».

La standul de țară vor fi expuse, pe o suprafață de 55 m2, volume apărute la 30 de edituri românești, precum și traduceri din autori români publicate cu sprijinul Centrului Național al Cărții din cadrul ICR. Grafica standului, realizată de arhitectul și graficianul Răzvan Luscov, celebrează, ca și sloganul, centenarul DADA. Un alt stand organizat de ICR va avea ca exponat o carte-obiect (de 2,5 metri înălțime) realizată de artistul plastic Cristian Todie, rezident la Paris - „o carte cu o geometrie nouă: Dada și Brancuși, două aniversări, două revoluții". Lucrarea lui Cristian Todie este prezentată la Salon du Livre cu sprijinul BRD-Société Générale.

Programul românesc cuprinde dezbateri și numeroase lansări de carte, cu invitați francezi și români de prestigiu.

Astfel, volumul Les tiroirs de l'exil. Dialogue avec Leon Volovici (Lormont, Le Bord de l'eau, 2015) de Norman Manea va fi prezentat în cadrul unei întâlniri moderate de publicistul Antoine Spire, cu participarea autorului, a traducătorului Nicolas Cavaillès și a jurnalistei Cristina Hermeziu. Scriitorul Norman Manea va lua parte și la dezbaterea cu tema « L'exile et la littérature », moderată de Cristina Hermeziu, alături de publiciștii Bruno Corty și Olivier Guez.

Rolul avagardei românești va fi recontextualizat în cadrul dezbaterii « Avant-garde: un aperçu roumain », moderate de Petre Răileanu, cu participarea unor personalități literare și academice : Ioan Pânzaru, Bogdan Ghiu, Virgil Tănase, Michel Carrasou, Serge Fauchereau.

Scriitorului Paul Goma îi va fi dedicată întâlnirea intitulată « Le témoignage d'un exilé »,moderată de Mariana Sipoș, la care vor fi prezenți Radu Boroianu, președintele ICR, și autorii Dan Culcer, Bogdan Rusu și Virgil Tănase.

România va fi prezentă la ediția din acest an a Salonului de Carte de la Paris, desfășurată în perioada 17-20 martie 2016, cu un stand și o seriede evenimente organizate de Institutul Cultural Român. Sloganul participării românești la Salon du Livre marchează împlinirea a 100 de ani de la nașterea dadaismului: « On doit admettre de Tzara, nous sommes tous un peu dada ». La standul de țară vor fi expuse, pe o suprafață de 55 m2, volume apărute la 30 de edituri românești, precum și traduceri din autori români publicate cu sprijinul Centrului Național al Cărții din cadrul ICR.