MENIU

PSD, propunere-șoc: Interzicerea traseismului politic - Marcel Ciolacu: "O să depunem o inițiativă legislativă"

PSD

Marcel Ciolacu a declarat că partidul pe care-l conduce intenționează să depună o inițiativă legislativă care să stopeze migrația politică a parlamentarilor.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat duminică, la Târgovişte, că social-democraţii vor să depună o iniţiativă legislativă care să stopeze migraţia parlamentarilor de la un partid la altul.

"A mai existat un asemenea proiect de lege, atunci Curtea Constituţională a spus că nu-i constituţional, pentru că era vot uninominal. Gândim să depunem aşa ceva, ţinând cont că s-a revenit la votul pe liste (...). Să nu mai poată să existe migraţia politică în Parlament", a declarat Ciolacu într-o conferinţă de presă.

Întrebat când va fi depusă această iniţiativă, liderul PSD a răspus: "vom discuta şi cât de curând".

Marcel Ciolacu şi secretarul general al PSD, Paul Stănescu, au participat duminică, în Dâmboviţa, la o acţiune politică. Ei s-au întâlnit cu parlamentari ai judeţului, primari, membri ai Comitetului executiv al PSD Dâmboviţa.

"Cu respectarea normelor în vigoare", a ţinut să precizeze Ciolacu, adăugând că la întâlnire a fost un număr restrâns de participanţi. 

Mai multe articole despre:
marcel ciolacu psd initiativa legislativa