MENIU

Proteste în Piața Victoriei. Care sunt principalele cereri ale sindicaliștilor

Proteste in Piata Victoriei

Angajaţii de la Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Arhivele Naţionale, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi din Sport şi Tineret vor participa, joi, în Piaţa Victoriei, la un miting de protest în cadrul căruia vor solicita ”înlăturarea inechităţilor şi discriminărilor salariale” şi ”respect pentru muncă”.

Sindicatul Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului, Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - SAONRC, Sindicatul Europol - filiala Arhivele Naţionale ale României, Sindicatul Salariaţilor din cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST) - afiliate la Federaţia PUBLISIND şi Blocul Naţional Sindical - organizează un miting de protest faţă de ”inechităţile” şi ”discriminările salariale” din aceste domenii de activitate.

Mitingul este programat să se desfăşoare, joi, de la ora 13.30, în Piaţa Victoriei.

Sindicaliştii afirmă că îşi doresc o salarizare decentă, corelată cu complexitatea muncii, dar şi respect profesional.

”Angajaţii care au ca atribuţii combaterea discriminării protestează în Piaţa Victoriei contra discriminărilor salariale! La astfel de extreme duc politicile salariale haotice ale guvernelor din ultimii 15 ani. Veniturile salariaţilor din Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Arhivele Naţionale ale României, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Sport şi Tineret sunt menţinute deliberat la niveluri care nu refletă complexitatea muncii sau care în anumite situaţiei sunt chiar sub limita subzistenţei. Cu toate acestea, precum şi în condiţiile în care nu se fac încadrări corespunzătoare, angajatorii pretind performanţă, impun muncă suplimentară şi alocă constant extrasarcini, în schimb salariaţii au de respectat o serie de interdicţii specifice profesiilor”, susţin sindicaliştii.

Angajaţii APM au ieșit în stradă să își ceară drepturile: Protest pentru alinierea salariilor cu cele de la nivel naţional

Potrivit SNST, motivele pentru care protestează salariaţii din subordonatele Agenţiei Naţionale pentru Sport şi din Casele de Cultură ale Studenţilor sunt salarizarea foarte proastă, deficitul de personal, condiţiile de muncă improprii, inechităţile salariale şi discriminarea  în raport cu celelalte categorii de angajaţi din domeniile similare de activitate.

Astfel, SNST solicită majorarea cu 25% a salariilor celor care muncesc în Sport şi Tineret.

SNST a declanşat, în 21 martie, un protest la nivel naţional prin care solicită majorarea cu 25% a salariilor pentru angajaţii din cadrul Direcţiilor Judeţene pentru Sport şi Tineret, Cluburilor Sportive Municipale, Caselor de Cultură ale Studenţilor, Complexul Cultural – Sportiv Studenţesc Tei, Complexurile Sportive Naţionale, Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor, Muzeul Sportului, Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport – INCS, Federaţiile Sportive Naţionale şi Agenţia Naţională pentru Sport – ANS.

 

Mai multe articole despre:
proteste piata victoriei sindicate