MENIU

Protest MASIV în Londra. Un milion de oameni au cerut anularea Brexit (VIDEO)

Un milion de oameni care se opun Brexit, retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, s-au adunat sâmbătă în centrul Londrei, cerând un nou referendum, relatează Reuters.

După trei ani de dezbateri, încă nu se știe cum, când sau chiar dacă Brexit-ul se va întâmpla, pe măsură ce Theresa May încearcă să tragă o ieșire din cea mai gravă criză politică din ultimii zeci de ani din Marae Britanie.

În frunte cu primarul Londrei, britanicii au împânzit străzile capitalei pentru un marş în care cer un nou referendum pe Brexit. La manifestaţie au ajuns oameni din toate colţurile Regatului Unit, dar şi mulţi străini care susţin rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană. Lor li s-au alăturat politicieni de seamă, cu toţii nemulţumiţi de starea negocierilor dintre Londra şi Bruxelles. 

Protestul a fost organizat în săptămâna în care Uniunea Europeană a acordat un termen de prelungire a Brexitului. Cererea Londrei a fost provocată de haosul din Parlament, acolo unde politicienii au respins de două ori acordul negociat cu Bruxellesul, fără a avea o altă variantă.

Pe site-ul Parlamentului britanic, patru milioane de oameni au semnat o petiţie prin care revocarea Articolului 50, cel în care Regatul Unit va părăsi blocul comunitar. 

sursă video: Sky News/BBC News

Mai multe articole despre:
protest Brexit