MENIU

PROTEST DE AMPLOARE la Guvern. Sindicaliştii cer modificarea legislaţiei muncii

PROTEST DE AMPLOARE la Guvern. Sindicaliştii cer modificarea legislaţiei muncii / Foto: lideuldeopinie.ro

Aproximativ 5.000 de sindicalişti "Cartel Alfa" vor protesta, marţi, la Guvern, pentru a cere modificarea legislaţiei muncii şi a dialogului social, a declarat, pentru MEDIAFAX, liderul sindical Bogdan Hossu, precizând că orice persoană nemulţumită de condiţiile de muncă se poate alătura acţiunii.

Acţiunea de protest organizată de Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" va avea loc marţi, între orele 11.00 şi 13.00, în Piaţa Victoriei.

"Aşteptăm ca aproximativ 5.000 de oameni să participe la protest şi invităm pe toată lumea nemulţumită de legislaţia muncii şi de modul în care sunt trataţi angaţii români să ni se alăture", a declarat, luni, preşedintele CNS "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.