Avioanele SUA decolează unul după altul din România. Primele zboruri de realimentare în spațiul aerian al Ciprului, deja efectuate
Misiunile americane cu plecare din România sunt în plină desfășurare. Deja au fost efectuate primele zboruri de realimentare în spațiul aerian al Ciprului. În acest context, Iranul amenință direct România și spune că vor exista repercusiuni politice și juridice pentru că prezența trupelor americane pe teritoriul țării noastre înseamnă implicarea directă a României în conflict.
Potrivit informațiilor, americanii dislocați în baza militară de la Mihail Kogălniceanu au început misiunile în Orientul Mijlociu. Concret potrivit surselor Realitatea Plus, o parte dintre aeronavele ajunse în țara noastră în baza solicitării formulate de președintele Donald Trump și aprobate ulterior de CSAT și Parlament vor merge în misiuni de patrulare, cel puțin inițial.
De asemenea, știm deja că în decursul acestei săptămâni trei din cele cinci aeronave de realimentare au fost în misiuni în zona de sud a Ciprului, acolo unde au avut ca obiectiv realimentarea unor avioane, iar misiunea a durat aproximativ șase ore.
După aprobarea acestei solicitări, oficialii de la Teheran au amenințat în mod direct România și au spus că suntem parte a acestui conflict și, de asemenea, că vor exista repercusiuni politice și juridice. În replică, președintele Nicușor Dan a negat acest lucru și a dat asigurări că România se află într-un spațiu sigur.