MENIU

Protecția Consumatorului, mesaj dur pentru recuperatorii de creanțe

<p>Metode abuzive ale recuperatorilor</p>

Băncile ar trebui să facă oferte corecte, transparente şi foarte clare deoarece încrederea românilor în bănci este scăzută, a declarat, luni, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Alexandru Dunca, potrivit Agerpres.

Preşedintele ANPC a precizat că la sediul instituţiei vin foarte multe sesizări în ceea ce priveşte comportamentul unor recuperatori de creanţe. Aceştia se plâng că le sunt ameninţate familiile, sunt sunaţi vecinii sau le sunt abordaţi copii în faţa blocului.

'Fac un apel către instituţiile financiar-bancare să fie un pic mai deschise sau o deschidere mult mai largă faţă de consumatorii aflaţi în situaţii dificile în acest moment. Ar trebui să venim cu soluţii optime. Nu uitaţi, în acest moment credibilitatea instituţiilor financiar-bancare este un pic scăzută. Românii nu mai au încredere în bănci, le este teamă să mai facă un credit şi din acest punct de vedere ar trebui să comunicăm mai mult, să informaţi mai mult şi orice oferte pe care le faceţi să fie corecte, transparente, precise şi foarte clare', a spus Marius Alexandru Dunca.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a organizat luni conferinţa 'Ziua Consumatorului de Servicii Financiare', care face parte dintr-o serie de evenimente prilejuite de Ziua Mondială a Consumatorilor din 15 martie.

Conferinţa este organizată de ANPC împreună cu Asociaţia Societăţilor Finciare ALB România şi Institutul Social-Democrat 'Ovidiu Şincai'.

Mai multe articole despre:
creanţe ANPC recuperare creante creanță