MENIU

Propunerea provocatoare a administraţiei americane pentru cele două Corei

Secretarul american al apărării, James Mattis, se află în vizită în Coreea de Sud, în scopul de a asigura guvernul coreean de menţinerea parteneriatului strategic dintre Statele Unite şi Coreea de Sud. 

Mattis este primul oficial american într-o astfel de vizită, după investirea noului preşedinte la Casa Albă.

În timpul campaniei sale, Donald Trump a acuzat Japonia şi Coreea de Sud că nu acordă suficient sprijin militar Statelor Unite. El a mai sugerat că cele două state ar putea primi acordul de a se înarma cu arme nucleare, dar atât Japonia, cât şi Coreea de Sud au refuzat propunerea.

În timpul campaniei, Trump a mai subliniat că este deschis unui dialog cu liderul nord-coreean, Kim Jong-un, fapt care contrazice atât politica SUA de până acum, cît şi pe cea sud-coreeană şi japoneză.

Personalul american masat pe teritoriul Coreei de Sud însumează aproape 28.500 de angajaţi din cadrul forţelor militare şi face parte dintr-un tratat între SUA şi Coreea de Sud, care a fost semnat după războiul din Coreea (1950-1953).

Ministrul apărării american, James Mattis, a pus accentul pe faptul că sprijinul Americii pentru aliaţii ei din Asia de sud-est rămâne la fel de ferm. Este însă neclar ce va face administraţia Trump în cazul Coreei de Nord.

Vizita oficialului american vine pe fondul ameninţărilor crescânde ale Coreei de Nord, care susţine că este gata să testeze oricând o nouă rachetă balistică.