MENIU

Proprietarul căminului din Aldeni a fost cercetat penal în 2009 după ce ar fi bătut o angajată

<p>&nbsp;Alba: Bărbat cercetat după ce a cerut urna mobilă pentru soţia lui imobilizată, apoi a refuzat-o</p>

Proprietarul căminului din Aldeni (Buzău), unde Centrul de Resurse Juridice a sesizat că unele din persoanele internate ar fi legate de paturi, abuzate sexual sau obligate să muncească, a fost cercetat de poliţişti în 2009 după ce o angajată a unităţii a reclamat că a fost bătută de bărbat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Buzău, agent principal Anca Bratosin, în iunie 2009, o infirmieră de la căminul din Aldeni a depus o plângere la Poliţia Cernătești, reclamând că a fost bătută de proprietarul unităţii, Vasile Alexandru, femeia având echimoze pe tot corpul.

Astfel, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru lovire pe numele lui Vasile Alexandru. O lună mai târziu, cei doi s-au împăcat, iar dosarul a fost finalizat cu neînceperea urmăririi penale, a precizat sursa citată.

Infirmiera declara jurnaliştilor, la momentul respectiv, că bărbatul, cu care aceasta avea o relaţie de concubinaj, ar fi bătut-o cu pumnii și cu picioarele, dar și cu un încălţător metalic.
De asemenea, femeia spunea că proprietarul căminului o amenința cu moartea dacă îl va înșela.

"M-a luat după gât din dormitorul unde dorm, zice, hai după mine, nu știam ce se întâmplă, credeam, că mă duce la bucătărie, m-a dus în camera lui și m-a luat la bătaie, cu încălțătorul, sunt plină de vânătăi, mi-a dat palme și șuturi, a dat mai rău ca într-un animal. Mă așteptam la o palmă două că mi-a mai dat, dar nu așa. M-a mai bătut și în trecut, dar am trecut cu vederea, mă bătea pe motiv că-s proastă, că nu mă culc cu el. M-a amenințat că mă împușcă dacă o să-mi fac pe altcineva", declara Georgeta Costache în iunie 2009.

Declarațiile femeii erau susținute la acea vreme și de sora acesteia, dar și de alte angajate ale căminului. "Pe sora mea a șantajat-o, a văzut că e singură cu doi copii, i-a promis că o ia de nevastă, dar și-a bătut joc de ea. A bătut-o ca pe un animal și așa face și cu angajatele!", spunea sora infirmierei.

Şi angajatele căminului de la acea vreme spuneau că șeful lor le face avansuri sexuale, când se află sub influența băuturilor alcoolice.

"Am fost pe tură, șefu a fost cu chef, adică băut, la început a fost totul bine, după care a luat-o pe Geta de gât și a bătut-o. îi curgea sânge din nas, era plină de vânătăi, singură a sunat la 112 și a chemat Poliția!", declara atunci o altă angajată a căminului.

În replică, proprietarul căminului declara, în 2009, jurnaliștilor că a avusese o relație cu angajata respectivă, dar că s-au despărțit de aproximativ o lună și jumătate, iar aceasta a depus reclamaţie la Poliţie întrucât ar fi vrut să se răzbune.

"Nu eu am bătut-o, nu-mi amintesc să fi făcut eu asta. Cum să o bat?! Am fost împreună, dar ne-am despărțit. Nevasta mea e decedată de șase ani, unde să mă duc? Dar ea vrea acum să se răzbune, că eu nu am bătut-o", spunea bărbatul, respingând, totodată, acuzațiile celorlalte angajate.

Parchetul Tribunalului Buzău a început o anchetă la Căminul din localitatea buzoiană Aldeni, unde sunt internaţi circa 90 de vârstnici şi adulţi cu dizabilităţi, în urma unor reclamaţii privind faptul că unii dintre ei ar fi bătuţi, legaţi de paturi, abuzaţi sexual, sedaţi sau obligaţi să muncească.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Parchetul Tribunalului Buzău, ancheta la Căminul de vârstnici şi adulţi cu dizabilităţi din localitatea buzoiană Aldeni a fost declanşată în urma unor plângeri formulate de Centrul de Resurse Juridice (CRJ) şi depuse la Parchetul Buzău şi la Parchetul instanţei supreme.

Centrul de Resurse Juridice a întocmit un raport privind situaţia de la căminul din Aldeni, în urma a două vizite făcute acolo - una în noiembrie 2013, iar cealaltă în februarie 2014.

În raport se arăta că unele dintre persoanele cazate acolo - adulţi cu diferite grade de handicap sau persoane cu probleme sociale - ar fi bătute, sedate sau obligate să muncească şi ar trăi în condiţii inumane.
Potrivit reprezentanţilor centrului, în timpul vizitelor oamenii s-au plâns că sunt bătuţi, abuzaţi sexual sau forţaţi să muncească.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău , Roxana Kovacs, declara, joi, că instituţia a declanşat o anchetă la căminul din Aldeni, deşi centrul nu se află în subordinea DGASPC.
"O echipă de la DGASPC a plecat joi la Aldeni. Nu avem niciun drept de control asupra acestui furnizor. E furnizor privat, eu sunt furnizor public, nu avem drept de control, însă chiar şi aşa ne-am autosesizat astăzi (n.r. - joi), am trimis o echipă să identifice posibile situaţii de urgenţă sau de risc iminent, colegele mele sunt încă acolo, nu avem competenţă să controlăm calitatea serviciilor nu putem să ne pronunţăm cu privire la aspecte care au fost constatate ulterior, nu intră sub nici o formă în atribuţiile DGASPC Buzău", spunea Roxana Kovasc.
Pe de altă parte, proprietarul Căminului din Aldeni, Vasile Alexandru, afirma, joi, că beneficiarii sunt "trataţi mai mult decât bine".

"Avem kinetoterapeut, asistent social, doctor pe probleme psihice, psiholog, asistenţi de specialitate, medic generalist. Oamenii primesc tratament, dar nu că spun eu, există un doctor care spune că dacă trebuie să le facem tratament, le facem. Aceşti oameni nu sunt încuiaţi la prânz în camere, le cerem doar să rămână în cameră, pentru că se deranjează unii pe alţii. De ce nu vă spun că le dau şi bani de ţigări, că i-am dus în Deltă sau la mânăstiri?", a spus Vasile Alexandru.

El susţinea că reprezentanţi de la Centrul pentru Resurse Juridice "s-au deghizat în reprezentanţi ai Ministerului Muncii" pentru a avea acces în cămin şi a discuta cu persoanele asistate social.
"Acele persoane de la Centrul pentru Resurse Juridice s-au deghizat în reprezentanţi ai Ministerului Muncii. Le-am cerut documente, legitimaţii, măcar un buletin să-mi dea. Mie mi-ar plăcea dacă aş fi persoană asistată să trăiesc în acest centru. Sunt trataţi mai mult decât bine. Avem şi personal, am 37 de oameni la 86 de asistaţi. Întrebaţi-i dacă-i trimit la muncă, întrebaţi-i câţi bani primesc. I-am întrebat dacă vor să câştige un ban şi munceşte cine vrea", mai afirma proprietarul căminului.

O femeie aflată în cămin a declarat, joi, jurnaliştilor care au mers la faţa locului că "mâncarea este foarte bună", au chiuvetă, apă caldă şi căldură", în timp ce alt asistat a intervenit afirmând: "De ce nu spui adevărul, de ce nu spui când te închide la prânz? Că te închide ca la puşcărie?".

Ulterior, bolnava a spus: "E adevărat că ne obligă să dormim, ne închid în cameră ca să nu-i deranjăm".
O altă femeie internată în căminul de la Aldeni a susţinut că, periodic, asistă la bătăi între bărbaţi, mulţi dintre ei fiind extrem de violenţi, dar susţine că nu a fost victima unei agresiuni nici din partea vreunui asistat, nici a personalului din unitate.

Jurnaliştii care au mers, joi, la căminul din localitatea Aldeni au constatat că beneficiarii locuiesc în camere mici, înghesuiţi, unii dormind câte doi în pat sau direct pe saltea. De asemenea, lenjeriile sunt rupte, unii dintre asistaţi nu au perne, păturile sunt vechi şi prăfuite în timp ce pe pereţi atârnă pânze de păianjen.
Referitor la aceste lucruri, Vasile Alexandru a recunoscut că spaţiul este "strâmt" şi că lenjeriile sunt rupte, dar pentru că beneficierii sunt violenţi.

Căminul de vârstnici şi adulţi cu dizabilităţi din localitatea Aldeni funcţionează de circa 20 de ani şi este deţinut de Vasile Alexandru.

Mai multe articole despre:
tribunal cămin anchetat