MENIU

Proprietarul Rompetrol dă în judecată România

<p>Rompetrol</p>

Compania Naţională de Petrol şi Gaze din Kazahstan, KazMunayGas, a demarat acţiunile în justiţie împotriva României, după ce procurorii DIICOT au instituit sechestru pe rafinăria Petromidia, în cadrul unui dosar penal ce vizează modul în care aceasta a fost privatizată. KazMunayGas reclamă, în instanță, că planurile societăţii cu privire la vânzarea unui pachet de acţiuni către o firmă chineză au fost blocate.

Potrivit unei scrisori trimise de avocaţii KazMunayGas Guvernului României compania KazMunayGas a trimis o „notificare de dispută privind investiţiile”, primul pas într-o procedură legală ce ar putea să se finalizeze printr-o procedură de arbitraj internaţional.

La finele lunii aprilie, KazMunayGas a semnat un acord cu compania chineză CEFC pentru vânzarea unui pachet de 51% din acţiunile KMG International, unde este acţionar majoritar, pentru suma de 680 de milioane de dolari.

„România îşi utilizează puterea guvernamentală pentru a submina o tranzacţie şi a renaţionaliza activele”, se arată în scrisoarea trimisă Guvernului român.

KazMunayGas International (fostul Grup Rompetrol) dorește o soluționare amiabilă a diferendului cu statul român în următoarele 3-6 luni, însă, dacă acest lucru nu va fi posibil, compania se va adresa instanțelor internaționale, a declarat, miercuri, vicepreședintele KMGI, Azamat Zhangulov, într-o conferință de presă.

El a precizat că, pe 22 iulie, compania pe care o reprezintă, KMGI, și grupul-mamă, KazMunayGas NC, au transmis autorităților române o notificare formulată în baza tratatelor privind protejarea investițiilor ("Notice of Investment Dispute"), având ca temei prevederile acordurilor semnate de România cu Kazahstan și cu Olanda, precum și prevederile Tratatului Cartei Energiei.

Diferendul de arbitraj privește tratamentul aplicat de autoritățile române investițiilor realizate de KazMunayGas NC și KMG International în subsidiarele din România.

"După ce am transmis notificarea autorităților române, există o perioadă de 3-6 luni pentru a căuta o soluție amiabilă, înainte de a înainta cazul la Curtea de Arbitraj selectată. Sperăm ca această perioadă să fie suficientă pentru a ajunge la un consens și să nu fim nevoiți să trimitem cazul la Curtea de Arbitraj. Ne dorim o soluționare amiabilă", a spus Zhangulov.

Potrivit acestuia, dacă cele două părți nu vor ajunge la o înțelegere, cazul va fi deferit fie Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții din cadrul Băncii Mondiale, cu sediul în Washington, fie Institutului de Arbitraj al Camerei de Comerț de la Stockholm.

 

Mai multe articole despre:
null