MENIU

Proiect "ultra-secret" al Pentagonului despre OZN-uri. Dezvăluiri incredibile

Proiect despre OZN-uri

Pentagonul american a investit sume uriașe ca să investigheze fenomenul OZN-urilor în ultimii ani. „Faptul este șocant și reprezintă, fără îndoială, un punct de inflexiune istoric în atitudinea noastră privind OZN-urile", scriu jurnaliștii americani.

În 16 decembrie 2017, un articol din The New York Times, scris de Helene Cooper, Ralph Blumenthal și Leslie Kean, dădea în vileag faptul că Pentagonul a finanțat, între 2008 și 2012, cu 22 milioane de dolari, un proiect „ultra-secret" privind fenomenul OZN.

Așa cum remarcă un jurnalist american, faptul „este șocant și reprezintă, fără îndoială, un punct de inflexiune istoric în atitudinea noastră privind OZN-urile".

Pentru a înțelege mai bine proporțiile surprizei produse de acest articol, trebuie reamintite două lucruri, scrie expertul Dan D. Farcaș în Revista Magazin.

Pe de o parte, Pentagonul afirmase constant, din 1969 încoace, deci timp de aproape cincizeci de ani, că nu este interesat de fenomenul OZN și nu are nicio preocupare în această direcție. Pe de altă parte, The New York Times nu publică, în mod consecvent, articole despre fenomene de tipul OZN, lăsând acest subiect „neserios" pe seamă tabloidelor sau a presei locale.

Cum s-a ajuns deci la articolul din 16 decembrie? Cum de un ziar atât de sobru și de prudent cu sursele sale a făcut un pas atât de îndrăzneț? Însuși unul dintre autorii articolului, Ralph Blumenthal, a publicat, după două zile, un material în care a povestit pașii care au dus de la un zvon la un „hit" publicistic.

„Cum intră o poveste despre OZN-uri în The New York Times?" începe el. „Nu foarte ușor, și numai după o scrupuloasă verificare, vă asigur". Jurnalismul de vârf din toate mediile este supus la o presiune extremă. Cred că cititorul va fi interesat să citească cele ce urmează, pentru a înțelege aceste exigențe.

Istoria a început cu două luni și jumătate înainte. Leslie Kean, jurnalistă de succes și autoarea unei cărți excelente, tradusă și în românește, cu titlul „OZN un mister neelucidat. Generali, piloți și oficialități guvernamentale depun marturie", care a ajuns „New York Times bestseller" în 2010, s-a întâlnit pe 4 octombrie 2017, într-un hotel din Pentagon City, cu mai mulți oficiali din domeniul informă-tiilor militare și cu Luis Elizondo, directorul unui proiect al Pentagonului despre care ea nu auzise niciodată: „Proiectul de identificare a amenințărilor aerospațiale avansate" (AATIP).

Ea a aflat cu această ocazie că proiectul a fost un efort secret, finanțat din inițiativa, din 2007, a liderului de atunci al majorității din Senat, Harry Reid. Obiectivul era investigarea amenințărilor aeriene, inclusiv a celor pe care armată le numea „fenomene aeriene neidentificate" sau doar „obiecte". „Era o știre mare, deoarece armată Statelor Unite anunțase, încă din 1969, că OZN-urile nu merită să fie studiate", a menționat Blumenthal. Ziarista a aflat, de asemenea, că Elizondo tocmai a demisionat pentru a protestă față de ceea ce el a caracterizat drept secret excesiv și opoziție internă.

Leslie Kean l-a intervievat pe magnatul aerospațial, Robert Bigelow, care a confirmat și el participarea să, fiind nemulțumit de faptul că americanii s-au abținut de la cercetări serioase privind fenomenul OZN, din cauza unui „tabu copilaresc”. La rândul sau, Ralph Blumenthal a intervievat un proeminent sceptic în privința OZN-urilor, pentru a realiza „o vedere de perspectivă”.

Blumenthal a subliniat cât a fost de important că să nu se accepte nicio informație fără dovezi. „Acest domeniu atrage atât fanatici cât și demistificatori; iar mulți americani rămân extrem de sceptici privind existența fenomenului, așa cum este el prezentat în mod obisnuit”. Au urmat deci „schițe după schițe ale viitorului articol”, țelul principal fiind „sa lase anchetă să vorbească de la șine, fără partinire”.

Apoi, pe 8 decembrie, Helene Cooper s-a întâlnit cu un purtător de cuvânt al Pentagonului, pentru a-i cere să răspundă la informațiile adunate. Răspunsul a venit repede. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a confirmat că proiectul a existat și a fost condus de Elizondo. Dar nu a putut spune cât timp a fost el responsabil de proiect și a refuzat să răspundă la întrebări detaliate despre alte activități ale acestuia sau ale biroului sau.

A mai adăugat că Departamentul Apărării „ia în serios toate amenințările și potențialele amenințări la adresă poporului nostru, a averilor noastre și a misiunii noastre și ia măsuri atunci când se dezvoltă informații credibile”.

Mai multe articole despre:
OZN OZN-uri