MENIU

Programul Rabla 2015. Câte tichete au mai rămas

Peste 3.700 de autovehicule au fost achiziţionate de firme şi instituţii, anul acesta, prin programul Rabla pentru persoane juridice, în cadrul căruia au fost puse la dispoziţie 5.000 de tichete.

În urma analizei s-au acceptat spre finanţare 1.460 dosare pentru 3.762 de autovehicule, iar 1.218 dosare au fost respinse, anunţă Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Listele cu persoanele juridice şi instituţiile publice, care au fost acceptate în program, sunt publicate pe site-ul AFM, (www.afm.ro), la secţiunea aferentă programului.

Pe lista beneficiarilor persoane juridice se regăsesc, printre alţii, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), care a rezervat peste 120 de tichete, MAI - Direcţia Generală Logistică - 77 de tichete, Garda de Mediu - 63 de tichete, Senatul României - 61 de tichete, Serviciul de Informaţii Externe (SIE) - 25 de tichete, Ministerul Afacerilor Externe - 20 de tichete şi Curtea de Conturi 17 tichete.

De asemenea, peste 19.500 de tichete dintre cele 20.000 pentru persoane fizice au fost rezervate în sistemul informatic al AFM, potrivit Mediafax.

Anul acesta, în cadrul programului Rabla, au fost emise 25.000 de tichete (20.000 pentru persoane fizice şi 5.000 pentru persoane juridice), prin care, în schimbul casării unei maşini mai vechi de 8 ani se obţine o reducere de 6.500 de lei la cumpărarea uneia noi.

Mai multe articole despre:
programul Rabla rabla 2015