MENIU

Primăria Capitalei și-a aprobat bugetul pe 2016. Ce proiecte de investiții primesc bani

Primaria Capitalei

Consiliul General al Municipiului București a aprobat luni bugetul Bucureștiului pe anul 2016-circa 4 miliarde lei. Pentru proiectele noi de infrastructura nu s-a alocat niciun ban.

Pentru marile proiecte de infrastructura s-au alocat circa 400 milioane lei. Banii merg în principal pentru terminarea proiectelor aflate în lucru-Pasajul Ciurel, Pasajul Piața Sudului, Străpungerea Nicolae Grigorescu, Sos. Pantelimon etc.

Și proiectele de lărgire a străzilor Fabrica de Glucoză și Prelungirea Ghencea primesc bani pentru începerea lucrărilor, însă în cele două cazuri lucrările trebuiau să înceapă încă de acum câțiva ani.

Pentru proiectele noi, cum ar fi pasajul de la Doamna Ghica sau partea a doua a străpungerii Buzesti- Berzei-Uranus nu s-a alocat niciun ban.

Ce proiecte primesc bani potrivit bugetului aprobat pentru anul 2016, potrivit Hotnews.ro:

- Continuare lucrări Pasaj pietonal Eroii Revoluției – 6 milioane lei;
- Managementul traficului – 100.000 lei ;
- Străpungerea B-dul Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu – 33 milioane lei ;
- Penetrația Prelungirea Ghencea – Domnești – 30 milioane lei ;
- Penetrația Splaiul Independenței – Ciurel – 40 milioane lei ;
- Reabilitare linie de tramvai B-dul Liviu Rebreanu segment ÎI – 9,7 milioane lei ;
- Reabilitare B-dul Aerogării – rest de plată 7 milioane lei ;
- Reabilitare Sos. Pantelimon – 118 milioane lei ;
- Reabilitare Sos. Iancului rest de plata– 10 milioane lei ;
- Pasaj Piața Presei Libere – rest de plată – 6,2 milioane lei ;
- Lărgirea Str. Fabrica de Glucoză – 10 milioane lei ;
- Pasaj Subteran Piața Sudului – 100 milioane lei-bani necesari pentru a acoperi finanțarea europeană pierdută la finalul anului 2015;

Nu se alocă niciun leu pentru proiectele noi de investiții.

Bugetul Primariei Capitalei pe anul 2016 insumeaza venituri de 4 miliarde lei si cheltuieli de 5,2 miliarde lei. Peste 1 miliard de lei va reprezenta, si in acest an, contributia municipalitatii pentru subventiile la RADET (554 milioane lei) si RATB (505 milioane de lei).

Din cele 1,2 miliarde de lei prevazute pentru investitii, sume importante sunt prevazute pentru programe de consolidare a cladirilor cu risc seismic (164 milioane lei), finalizarea proiectelor pentru care Primaria Capitalei a pierdut finantare externa (121.634,5 milioane lei), modernizarea si extinderea unor artere de circulatie, studii pentru realizarea unor parcari, modernizarea si extinderea unor retele de utilitati, continuarea unor proiecte de investitii (821 milioane lei).

Mai multe articole despre:
null