MENIU

Primar din județul Ilfov, reținut pentru luare de mită de 150.000 de euro

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Ioan Rădulescu, primar al comunei Copăceni, județul Ilfov, pentru că a cerut mită 150.000 de euro.

Ioan Rădulescu este acuzat de oamenii legii de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență (două infracțiuni).

Procurorii au arătat că, în cursul lunii martie 2008, Ioan Rădulescu, în calitate de primar al comunei Copăceni (calitate ce îi conferea de drept funcția de președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Copăceni), a pretins și primit de la o persoană denunțătoare suma de 150.000 de euro.

În schimbul banilor, inculpatul, profitând de funcțiile deținute, urma să acționeze și să intervină pe lângă ceilalți membri ai Comisiei Locale de Fond Funciar Copăceni, astfel încât suprafețele de teren ale unor persoane fizice ce aveau emise titluri de proprietate pe ele și care intenționau să înstrăineze dreptul de proprietate să fie poziționate una lângă alta în cadrul unui plan parcelar.

Ulterior, terenurile respective urmau să fie alipite în beneficiul denunțătorului cumpărător, având ca rezultat obținerea unei suprafețe de teren mai mare, ca și tot unitar, până la o suprafață totală de 10 – 20 de hectare de teren agricol.

În luna octombrie 2015, pe fondul discuțiilor purtate cu reprezentanții persoanei denunțătoare (ce îi solicitau definitivarea lucrării parcelare în condițiile stabilite inițial sau în caz contrar restituirea „datoriei” de 140.000 de euro), Ioan Rădulescu, în contextul în care nu mai exercita funcția de primar al comunei Copăceni, a pretins foloase constând în nerestituirea „datoriei” de 140.000 de euro.

În schimbul nerestituirii, Rădulescu urma să intervină pe lângă actualii membri ai Comisiei Locale de Fond Funciar al comunei Copăceni, în vederea definitivării planului parcelar, conform înțelegerii inițiale avute cu denunțătorul la nivelul lunii martie 2008.

Inculpatul Ioan Rădulescu urmează să fie prezentat, la data de 22 octombrie 2015, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.