MENIU

Prima companie din România care deschide un videochat la Hollywood

Compania de videochat Studio 20 a deschis luna trecută cea de-a cincea franciză în Hollywood, Los Angeles.

“Pare cu totul ieşit din comun ca o franciză din România să fie cumpărată și implementată tocmai în Statele Unite, dar dacă urmarim rezultatele financiare ale noastre, ale Studio 20 şi ale francizelor, dar şi nivelul şi performanţele fetelor care lucrează pentru studiouri, atunci nu mai e nimic anormal. Practic, noi am reuşit să castigam aproape toate premiile internaţionale ale industriei de videochat in ultimii 2 ani”, declară Robert Vanderty, manager Studio 20, potrivit Business Magazin.

Franciza Studio 20 este prezentă în România cu 4 studiouri. Două dintre acestea sunt în Bucureşti: studioul pilot deschis in 2014 si cel de-al doilea, deschis în 2015, fiind şi prima franciză a Studio 20 şi cel mai mare studio din Europa (peste 1000 mp). Al treilea studio este cel deschis în Cluj anul trecut, o franciză în care au investit doi softişti peste 100 de mii de euro si care a intrat deja pe profit, iar patrulea studio se află în Timişoara si a fost deschis la începutul acestui an pe o suprafaţă de peste 700 de mp., cu o investitie de circa 200 de mii de euro.

Cifra de afaceri a Studio 20 atinsă în 2015, de 3 milioane de euro, a făcut posibilă deschiderea unui studio în America. „Cifrele prezentate de noi la premiile de profil au fost argumente solide pentru partenerul nostru american, care a investit aproape 400 de mii de dolari într-un studio de 500 mp, amplasat in zona celor mai celebre studiouri si case de productie cinematografica, la cateva blocuri de celebrul Hollywood Walk of Fame”, ne informează Vanderty.

Piaţa mondială în care activează Studio 20 este estimată la 10 miliarde de dolari pe an. Din calculele necesare constituirii caietului de franciză Studio 20, reiese că piaţa autohtonă de profil se ridică la circa 100-200 de milioane de euro. Aceasta creşte premanent şi se poate dubla în urmatorii 3 ani.

Mai multe articole despre:
Hollywood videochat