Prețurile au luat-o razna. Coșul minim a devenit maxim
Coșul minim de consum lunar pentru o singură persoană ajunge până la 4 mii de lei și va continua să se scumpească din cauza creșterii TVA.
Asta în condițiile în care veniturile oameni rămân neschimbate sau în unele cazuri tăiate. În piețe situația este devastatoare atât pentru cumpărători, care vin și nu își permit să cumpere, cât și pentru comercianți care riscă să își închidă tarabele în lipsa cererii.
Comparativ cu aceeași perioadă anului trecut, sesizăm acum că piața este mult mai goală. Sunt puțini cei care vin să cumpere și cei mai mulți din ei își drămuiesc banii.
Și asta pentru că toate s-au scumpit. Creșterea taxei pe valoare adăugată, scumpirea carburanților și a facturilor se reflectă în cele din urmă prețurile de la raft, inclusiv Ministrul de Finanțe spunea că rata inflației va crește în perioada următoare, iar experții se așteaptă să ajungă chiar și la peste 9%. Acum, în piață, plătim pentru un kilogram de morcovi 6 lei, kilogramul de dovlecei costă 6 lei, 10 lei costă kilogramul de ardei capia și 6 lei plătim pentru un kilogram de struguri.
Piața este mult mai goală, sunt foarte puțini cei care vin să cumpere, iar oamenii spuneau că se descurcă din ce în ce mai greu și de multe ori vin în piață, se uită, apoi pleacă spre casă cu sacoșa goală, pentru că nu își mai permit să cumpere. Situația stă la fel de rău și pentru comercianți, pentru că și aceștia la rândul lor se confruntă cu scumpiri, iar în lipsa vânzării riscă să rămână cu marfa pe tarabă.