MENIU

Presupusul amant al Mariei Constantin a făcut accident

Presupusul amant

Presupusul amant al Mariei Constantin a făcut accident: a lovit un câine cu mașina.

Emilia Dorobanţu a dezvăluit că soţul său a făcut accident. În timp mergea să o ia pe soţia lui să o ducă la o cântare, bărbatul a lovit un câine cu mașina.

Din această cauză, artista nu a mai ajuns la petrecere şi îi pare tare rău, deoarece este prima dată când se întâmplă aşa ceva.

"Eu de curând mi-am vândut maşina şi merg la evenimente cu şofer, dar în seara respectivă m-a dus soţul meu la Motru, acolo aveam eveniment, iar el a plecat la Craiova, urmând să vină să mă ia o altă maşină pentru evenimentul din Olt. Acesta, pe drum, din păcate, a lovit un câine şi nu a mai putut continua drumul. Am vorbit cu soţul meu să-mi trimită o altă maşină, dar a durat foarte mult şi deja era târziu. Nu aveam ce să mai fac. În momentul în care mi-am dat seama că nu mai pot ajunge la timp, le-am scris mesaj că nu mai pot ajunge. Îmi pare extrordinar de rău, înţeleg situaţia neplăcută care s-a creat, dar, credeţi-mă că a fost înafara voinţei mele. În seara aceea am încercat să fac tot posibilul să ajung, nu am mai putut ajunge din cauza aceasta." a spus Emilia Dorobanţu, potrivit Cancan.ro.

Mai multe articole despre:
Maria Constantin Emilia Dorobanţu