MENIU

Președintele Nicușor Dan a fost primit de Cancelarul federal Friedrich Merz

Nicusor Dan în Germania. Foto: Profimedia

Președintele Nicușor Dan a fost primit vineri, la Berlin, de Cancelarul federal Friedrich Merz, alături de care va susține, la finalul convorbirilor oficiale, o conferință comună de presă.

Anterior, șeful statului român a fost primit de omologul său Frank-Walter Steinmeier, în cadrul vizitei oficiale pe care Nicușor Dan o efectuează în Republica Federală Germania.



Pe agenda vizitei se află și participarea președintelui la o reuniune cu oameni de afaceri germani, precum și o întâlnire cu reprezentanți ai comunității românești, scrie Agerpres.

Din delegația română fac parte vicepremierii Dragoș Anastasiu și Ionuț Moșteanu - ministru al Apărării, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, ministrul Economiei, Radu Miruță, consilierii prezidențiali Luminița Odobescu și Radu Burnete, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, ambasadorul României în Republica Federală Germania, Adriana Stănescu, deputatul Ovidiu Ganț - reprezentantul minorității germane în Parlamentul României.

Nicușor Dan, în presa străină: Îmi doresc unirea României cu Republica Moldova

Mai multe articole despre:
nicusor dan cancelarul germaniei friedrich merz