MENIU

Preot găsit mort într-un canal. Când și-au dat credinicioșii seama că lipsește - prima ipoteză a anchetatorilor

Preot găsit mort într-un canal. Când și-au dat credinicioșii seama că lipsește - prima ipoteză a anchetatorilor

Un preot din Suceava a fost găsit mort înt-un canal. Bărbatul nu a mai fost văzut de câteva zile, dar alarma s-a dat când preotul nu a mai ajuns la slujbă. 

Dramă cumplită în familia unui preot din comuna Iacobeni, care a fost găsit mort într-un canal colector de la marginea drumului, în apropiere de casă. Mihai Ungurean, în vârstă de 59 de ani, era preot la Biserica Roșu, iar credincioșii s-au alarmat când au constatat că acesta nu a ajuns la slujba de duminică.

Duminică, în jurul orei 10.45, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin 112 despre faptul că bărbatul a fost găsit într-un canal, lângă pasarela din Iacobeni. Preotul avea domiciliul în Iacobeni, iar nenorocirea s-a petrecut sâmbătă seară, a rezultat din cercetări. Preotul mergea spre locuință și a căzut în șanțul-canal de la marginea drumului. Șanțul respectiv nu este acoperit. Cert este că la ora la care a fost găsit, duminică, pentru bărbatul de 59 de ani nu se mai putea face nimic. El era decedat din seara zilei de sâmbătă, scrie monitorulsv.ro. Este probabil ca acesta să fi murit mai degrabă înghețat, decât înecat.

Polițiștii nu au suspiciuni privind cauza decesului, fiind vorba de o cădere accidentală, însă, conform procedurilor, cercetările continuă, fiind așteptate concluziile medico-legale privind cauza morții.