MENIU

PNL cere convocarea Parlamentului pentru legea falimentului personal. Ponta susţine propunerea

<p>Victor Ponta</p>

PNL a cerut convocarea de urgenţă a parlamentului pentru adoptarea legii insolvenţei persoanelor fizice, în contextul crizei provocate de aprecierea francului elveţian. Premierul Victor Ponta s-a declarat de acord cu această propunere.

PNL cere convocarea în sesiune de urgență a Parlamentului pentru adoptarea legii falimentului personal, a anunţat Alina Gorghiu.

"Legea insolvenţei persoanei fizice este singura reglementare care poate pune clientul aflat în incapacitatea de a-şi achita ratele în poziția de a nu fi executat silit și de a putea să își ducă la capăt contractul încheiat cu banca, lucru benefic pentru ambele părți. PNL a susţinut această lege de multă vreme, dar, din păcate, o majoritate parlamentară s-a opus. Legea insolvenței persoanei fizice oferă clientului, care nu mai poate achita ratele, o soluție de reeșalonare a ratelor și poziția corectă de negociere cu banca, pe baza veniturilor pe care le obține. Spre deosebire de alte reglementări propuse care nu acționează retroactiv, aceasta poate fi pusă în aplicare imediat", a precizat Gorghiu într-un comunicat.

"Ma bucur ca PNL vine cu o pozitie rationala ( dupa aberatiile populiste gen Predoiu)! Voi sustine demersul!", a anunţat Victor Ponta pe Twitter.

Premierul Victor Ponta declarase mai devreme că este deschis la discuţii pe tema aprecierii francului, dar este de părere că guvernul nu trebuie să dea iluzii datornicilor. "Derogarea de la plata creditelor este nepotrivită", spune Ponta.

Alina Gorghiu a susţinut la rândul ei o soluţie. "Nu sunt de acord, sub nicio formă, că debitorii erau obligați să aibă doctorat în economie înainte de a lua credite în franci și să plasăm responsabilitatea acestei crize asupra lor. Un instrument cu o maturitate de 20-30 de ani exprimat într-o monedă exotică este complex. Problema creditelor în franci elveţieni nu este de azi de ieri, datează din 2009, deci de 6 ani această problemă este nerezolvată. Fiecare amânare a unei decizii nu a făcut decât să crească pierderea clienţilor şi a băncilor. Comportamentul băncilor, în momentul în care au acordat aceste credite, nu a fost unul adecvat, nici față de clienți, nici față de ele însele. În privința clienților, băncile nu le-au explicat acestora riscurile creditării într-o monedă specială, așa cum este creditul în franci elveţieni. În privința lor, băncile au acționat fără prudență, din păcate, cunoscând riscurile pe care și le asumă. Statul poate și trebuie să se asigure că practicile de vânzare înşelătoare sunt penalizate corespunzător indiferent de domeniu", a precizat Gorghiu.

"Soluțiile în cazul creditelor trebuie căutate nediscriminatoriu, prin dialog cu specialiștii, seriozitate în abordare și echilibru în acțiunea politică, atât pentru cei cu debite în franci, cât și pentru ceilalți. Este important acum să existe dialog și echilibru, iar oamenii politici să nu se substituie specialiștilor. Asociaţia Română a Băncilor trebuie să îşi asume o poziţie clară în reglementarea acestor situaţii. Autoritățile nu pot interveni în contractul între două părți, decât în cazul în care sunt identificate clauze si practici de tip abuziv, situație care ține de instanțele de judecată. Politicienii trebuie să se aplece mai mult asupra situației legate de clauzele abuzive din contractele bancare şi de leasing, precum şi a practicilor de vânzare înşelătoare. Până atunci, este nevoie însă de măsuri urgente, care să ofere atât un cadru legal pentru viitor, cât și o rezolvare a situațiilor sociale din prezent, pentru a da posibilitatea unui client de bancă la un nou start", a mai spus Gorghiu.

 




 

Mai multe articole despre:
Victor Ponta credite consultări franci elveţieni