MENIU

Ponta: Pentru persoanele cu dizabilităţi sper să găsim o soluţie să le mai indexăm pensiile

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, în localitatea braşoveană Sâmbăta de Sus, că speră să găsească o soluţie, împreună cu Parlamentul, pentru a creşte indemnizaţiile pentru persoanele cu dizabilităţi.

”La următoarea şedinţă de Guvern, doamna Rovana Plumb o să ne aducă o informare exact cu indemnizaţiile acutale pe care le plătim pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru că pentru însoţitorii acestor persoane am rezolvat la ultima rectificare bugetară şi avem toţi banii. Dar pentru persoanele cu dizabilităţi sper să găsim, împreună cu Parlamentul, soluţia să le mai indexăm pensiile“, a spus Ponta, scrie Mediafax.ro.

Victor Ponta a participat, duminică, alături de soţia sa, Daciana, şi de fiica lor, Irina, la slujba religioasă de la Mănăstirea Brâncoveanu din localitatea braşoveană Sâmbătă de Sus.

După terminarea slujbei religioase, Ponta s-a salutat şi a vorbit cu oamenii, iar la un moment dat a văzut în mulţime un bărbat imobilizat într-un pat cu rotile, el mergând la acesta.

Bolnavul i s-a plâns premierului că medicamentele de care are nevoie sunt prea scumpe şi că la farmacii, de unde ar trebui să le ia gratuit, i se spune că nu sunt.

”Medicamentele mele pentru o lună sunt 700 de lei. Nu le decontează. Casa spune că sunt gratuite (n.r. - medicamentele), dar când te duci la farmacie zic că nu le au. Vă rog din suflet, faceţi ceva şi pentru mine!”, a spus bolnavul.

Mai multe articole despre:
guvern Victor Ponta pensii