MENIU

PNA ştia din 2005 că MUSTAŢĂ cerea mită. O colegă a cerut să nu mai lucreze cu el

PNA ştia din 2005 că MUSTAŢĂ cerea mită. O colegă a cerut să nu mai lucreze cu el / Foto: MEDIAFAX

La nivelul fostului PNA se ştia încă din 2005 că judecătorul Stan Mustață cerea între 5.000 şi 7.000 de euro de la persoane vizate în dosarele penale pe care le judeca, iar în 2008 o colegă a magistratului s-a plâns de atitudinea lui, potrivit unor surse judiciare citate de MEDIAFAX.

Potrivit surselor citate, la nivelul fostului Parchet Naţional Anticorupţie au existat din 2005 informaţii potrivit cărora Mustaţă le cerea "câte 5.000-7.000 de euro" celor pe care îi judeca, pentru aplicarea unor decizii mai blânde.

"Din punct de vedere operativ, nu s-a făcut nimic, dar informații au existat încă 2005 la nivelul PNA", au mai spus aceleaşi surse.

Sursele citate susţin, pe de altă parte, că "activitatea infracțională a judecătorului a devenit atât de flagrantă încât, în 2008, o colegă a sa judecător, fostă procuroare, a informat organele abilitate în legătură cu atitudinea magistratului".

"A spus că ar vrea să nu mai lucreze în colaborare cu acest magistrat și că îi era frică pentru cariera ei. Îi era frică să nu fie arestată din cauza atitudinii magistratului", au relatat sursele citate.

Potrivit acelorași surse, judecătoarea în cauză ar fi optat să nu facă plângere penală pe numele lui Mustață, deoarece i-a fost teamă să nu fie stigmatizată ulterior de către colegi.

Judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea, de la Curtea de Apel Bucureşti, au fost arestaţi pentru 30 de zile, în 30 aprilie, în dosarul de mită în schimbul unor soluţii favorabile în dosare.

Decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti nu este definitivă, contestaţiile judecătorului şi grefierei urmând să se judece la instanţa supremă.

DNA a precizat că în acest dosar sunt urmăriţi penal şi Ion Boraciu şi Florian Alexandru, prin intermediul cărora Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora.

Potrivit anchetatorilor, în 2013, Mustaţă, Boraciu şi Alexandru au constituit un grup infracţional organizat, sprijinit de Curea, în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară, urmărind obţinerea de beneficii materiale.

"În acest context, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea identificării şi contactării mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă, în scopul pretinderii de la aceştia a unor foloase materiale, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile", a arătat DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că o contestaţie în anulare formulată de Mihai Stoica, o cerere de reducere a pedepsei şi una de eliberare din arest se numără printre dosarele în legătură cu care judecătorul Stan Mustaţă ar fi cerut mită de la inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor soluţii favorabile acestora.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat, marţi, reţinerea şi arestarea preventivă a magistratului Stan Mustaţă.

Potrivit DNA, în acest dosar sunt urmărite penal şase persoane, suspectate de luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare sau folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.