MENIU

Pierderi uriașe la Aeroportul Iași: jumătate dintre angajați intră în șomaj tehnic

Cătălin Bulgariu a declarat, luni, că aproximativ 65 de angajați dintre cei 129 de salariați ai aeroportului vor intra în șomaj tehnic, cel mai probabil de la 1 aprilie.

Jumătate din cei 129 de angajați ai Aeroportului Iași vor intra în șomaj tehnic, a anunțat luni, directorul aerogării, Cătălin Bulgariu, pierderile înregistrare în această lună fiind de șase milioane de lei.

”Acum organizam turele pentru ca aeroportul Iasi trebuie sa ramana deschis. Dar jumatate din oameni vor intra in somaj tehnic. Nu am stabilit inca data, noi am vrea cat mai repede. Probabil vor pleca incepand cu 1 aprilie. Mai avem doar cateva zboruri pe zi, doua-trei pe rute externe si unul catre Bucuresti. Spre Capitala aveam inainte de criza sapte curse pe zi tur-retur, de azi am ramas cu una.

Am avut in ultimele zile, pe fiecare zbor, persoane care nu declara ca au luat avionul din alta parte, dar vin de fapt zone cu risc, dar am avut si pasageri cu semne vizibile de boala. Am inregistrat pasageri si cu 40 de grade febra. Ne-am confruntat si cu persoane inconstiente. O doamna care intrase in contact cu o persoana confirmata cu coronavirus a considerat ca e mai bine sa faca un zbor la Bucuresti decat sa stea acasa. Cer sistarea zborurilor comerciale de pasageri in Romania, pentru a limita raspandirea pandemiei", a spus seful aeroportului iesean.

Catalin Bulgariu a precizat ca, in aceasta luna, pierderile inregistrate de aeroport se ridica la sase milioane de lei, el anticipand ca in lunile aprilie si mai situatia financiara va fi si mai proasta.

"Estimarile noastre arata ca traficul de pasageri in aprilie va fi cu peste 90 la suta mai mic decat intr-o luna obisnuita. De la 115.000 de pasageri vom avea doar 10.000 de calatori intr-o luna", a afirmat Catalin Bulgariu.

Directorul aeroportului iesean sustine ca aerogara nu va fi inchisa, ci va trebui sa fie operabila 24 de ore din 24, pentru a putea fi asigurate zborurile militare si umanitare.

Mai multe articole despre:
aeroport iasi coronavirus