MENIU

PETROM, la un pas să anunţe CEL MAI MARE PROFIT din istoria României

<p>Preţul petrolului a cobor&acirc;t sub 90 de dolari per litru şi se apropie de 80 de dolari</p>

PETROM. Profitul anticipat pentru PETROM, cea mai mare companie locală ar fi cel mai mare câştig obţinut vreodată de o companie din România.

PETROM, cea mai mare companie din România, este aşteptată să-şi publice mâine bilanţul pe 2013 şi analiştii spun că şi în cele mai pesimiste estimări profitul companiei ar putea depăşi pentru prima dată în istorie cifra de un miliard de euro, potrivit ZF.ro.

PETROM Acesta ar fi totodată cel mai mare profit obţi­nut vreodată de o companie românească.

Totuşi PETROM a mai surprins în trecut investitorii prin includerea pe final de an a unor provizioane sau a altor cheltuieli excepţionale care au afectat negativ profitul companiei.

De această dată un semn de întrebare există în cazul „taxei pe stâlp", care nu a intrat în vigoare, dar pentru care Petrom ar putea constitui provizioane.

Estimările analiştilor privind profitul Petrom pe anul trecut variază între un câştig net de 4,6 mld. lei (1,04 mld. euro) şi 4,9 mld. lei (1,11 mld. euro). Media estimărilor indică un profit net de 4,75 mld. lei (1,07 mld. euro), cu peste 20% mai ridicat faţă de anul precedent. Analiştii  chestionaţi de Reuters şi ZF provin de la Erste, Raiffeisen Capital & Investment, Bancpost, NBG Securities, BRD şi Piraeus Bank.