MENIU

PETROM, afacerea secolului pentru austriecii de la OMV. 10 ani de PROFITURI URIAŞE

<p>Afaceri OMV &icirc;n 2017</p>

PETROM, care a înregistrat anul trecut câştiguri ISTORICE de aproape 1,1 miliarde euro, a generat anul trecut JUMĂTATE din profitul OMV. Profiturile record ale companiei româneşti demonstrează că OMV a făcut "afacerea secolului" în urmă cu zece ani. Statul român s-a ales la momentul tranzacţiei din 2004 cu suma de 669 milioane euro, dintr-o valoare totală a tranzacţiei de 1,5 miliarde euro.

Profitul OMV înainte de dobânzi şi taxe, ajustat pentru elemente nerecurente şi efecte de inventar la rafinării, a scăzut anul trecut cu 22%, de la 3,4 miliarde euro la 2,6 miliarde euro, potrivit unui raport publicat miercuri de grupul austriac, acţionar majoritar la Petrom.

Contribuţia Petrom la acest rezultat a fost de 1,36 miliarde euro, faţă de 1,31 miliarde euro în 2012, informează Mediafax.

Profitul Petrom a crescut în 2013 cu 22%, la 4,82 miliarde lei (1,091 miliarde euro), cel mai mare câştig înregistrat până în prezent de o companie din România.

Şi în 2012, PETROM a înregistrat profit şi vânzări RECORD. Vânzările Petrom au crescut cu 16% în 2012, la valoarea record de 26,258 miliarde de lei (5,892 miliarde euro), iar PROFITUL a fost de 3,946 miliarde lei.

În 2011, Petrom a avut un profit de 3,757 miliarde de lei, iar în 2010 profitul net s-a ridicat la valoarea de 2,19 miliarde lei şi vânzări de 18,61 miliarde lei.

PROFITURILE PETROM

2013 - 4,82 miliarde lei

2012 - 3,946 miliarde lei

2011 - 3,757 miliarde de lei

2010 - 2,19 miliarde lei

În momentul achiziţionării PETROM, OMV avea o producţie de aproximativ 14000 de barili pe zi, iar PETROM de circa 220000 de barili pe zi. Pentru a putea achiziţiona PETROM, OMV a trebuit să se împrumute cu 550 milioane de euro.

Practic o companie mică a intrat în posesia celei mai importante companii din România şi a celor mai importante zăcăminte de petrol din Europa continentală (fără Norvegia).

Numărul angajaţilor Petrom a scăzut la 43.546 în 2005 la 20.138 de angajaţi, la 30 iunie 2013.

Petrom a generat anul trecut jumătate din profitul OMV

Profitul OMV din 2013 a fost afectat de scăderea semnificativă a vânzărilor din Libia, creşterea cu 5% a cheltuielilor de explorare, la 513 milioane euro, şi constituirea unor provizioane nete de 96 milioane euro pe activele din Kurdistanul irakian şi Tunisia. Creşterea cheltuleilor de explorare a fost generată în principal de achiziţia unor licenţe în Norvegia, de neperformanţa unor blocuri de explorare şi de majorarea investiţiilor în explorare în România, potrivit raportului OMV.

"2013 a fost un an de cotitură pentru OMV, un an în care am realizat progrese substanţiale în ceea ce priveşte transformarea companiei într-una focusată predominant pe upstream (explorare şi producţie - n.r.). În pofida problemelor din Libia şi Yemen, marjelor de rafinare aflate la minime istorice şi preţurilor relativ reduse la gaze pe piaţa spot, am aşezat fundaţia unui viitor puternic, profitabil (...) Am construit un portofoliu care ne va ajuta să atingem ţintele pentru anul 2016, ne va permite să sporim profitabilitatea pe termen lung pe măsură ce ne vom realiza proiectele", a declarat în raport directorul general executiv al OMV, Gerhard Roiss.

Profitul net ajustat al grupului austriac, atribuit acţionarilor, a coborât anul trecut cu 28%, de la 1,5 miliarde euro la 1,1 miliarde euro.

Vânzările OMV nu au înregistrat variaţii semnificative în 2013, evoluând de la 42,6 miliarde euro la 42,4 miliarde euro.
OMV controla la finele anului trecut rezerve dovedite de petrol şi gaze de 1.131 milioane barili echivalent petrol, din care 728 milioane barili echivalent petrol la Petrom. Adăugând şi rezervele probabile, OMV are acces la 1.916 milioane barili echivalent petrol, din care 1.025 milioane reprezintă rezervele Petrom.

Petrom a înregistrat anul trecut un profit record de 4,82 miliarde lei (1,091 miliarde euro), cu 22% peste cel din 2012. Vânzările au scăzut cu 8%, la 24,18 miliarde lei (5,47 miliarde euro), în principal din cauza livrărilor mai mici de ţitei şi produse petroliere, în timp ce vânzările de energie electrică au crescut.

Acţiunile OMV Petrom au urcat cu 1,3% după publicarea profitului record

Bursa de la Bucureşti a crescut uşor în primele minute de tranzacţionare de miercuri, într-o piaţă unde acţiunile OMV Petrom (SNP) au urcat cu 1,31% după ce grupul a anunţat că anul trecut a consemnat un profit record pentru o companie românească.

Acţiunile OMV Petrom au urcat cu 1,31% încă din deschidere, iar în următoarele minute creşterea a încetinit la 0,41%, titlurile fiind cotate la 0,4658 lei. Operaţiunile cu acţiunile companiei au însumat 671.000 de lei.

Profitul Petrom a crescut anul trecut cu 22%, la 4,82 miliarde lei (1,091 miliarde euro), cel mai mare câştig înregistrat până în prezent de o companie din România, însă vânzările au scăzut cu 8%, la 24,18 miliarde lei (5,47 miliarde euro), în principal din cauza vânzărilor mai mici de ţitei şi produse petroliere, deşi vânzările de energie electrică au crescut.

Mai multe articole despre:
Petrom OMV profit Petrom