MENIU

Foşti şefi ai Poliţiei Române, la DNA în dosarul Gigină. Tobă: "Am jurat că voi spune adevărul"

Fostul șef al Poliției Române, Petre Tobă, a ajuns marți dimineață la sediul DNA pentru a fi audiat în dosarul Gigină în calitate de martor. De asemenea, Lucian Diniţă, fost şef al Poliţiei Rutiere, a ajuns la audieri

UPDATE. După o oră de audieri, Petre Tobă a declarat că "a clarificat toate aspectele tehnice". 

"Am răspuns la toate întrebările procurorului, ale apărătorilor. Am reuşit să clarific toate aspectele tehnice, am jurat că voi spune adevărul. Nu fac declaraţii în favoarea uneia din părţi. Nu mă pot pronunţa, este un dosar în curs", a declarat Petre Tobă după audieri. 

 

Fostul ministru de Interne a fost propus chiar de Gabriel Oprea, în calitate de martor în dosarul în care acesta din urmă este acuzat de ucidere din culpă, după moartea agentului de la poliţia rutieră, Bogdan Gigină.

De asemenea, Lucian Diniţă, fost şef al Poliţiei Rutiere, a fost chemat la DNA deşi în momentul în care a avut loc accidentul nu mai avea nicio funcţie.

Prezenţa acestuia este justificată de expertiza pe care o are în domeniu, Lucian Diniţă putând să clarifice care sunt procedurile în astfel de situaţii. Acesta a declarat jurnaliştilor că, având în vedere condiţiile meteo nefavorabile, nu trebuia să existe un motociclist pentru că era clar că putea să-i fie pusă în pericol viaţa.

Săptămâna trecută, şi fostul secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne în perioada în care instituţia era condusă de Gabriel Oprea, Ilie Botoş, a fost audiat la DNA, în calitate de martor în dosarul privind decesul poliţistului Bogdan Gigină.

În această cauză procurorii îl acuză pe Gabriel Oprea de abuz în serviciu şi ucidere din culpă.

Conform DNA, la momentul producerii accidentului, Bogdan-Cosmin Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire al ministrului Gabriel Oprea.

 „Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină Bogdan-Cosmin) şi un echipaj format dintr-un ofiţer şi un agent de poliţie aflaţi într-un autoturism de poliţie rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Oprea Gabriel. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa situată în cartierul Cotroceni”, susţin procurorii.

Potrivit DNA, din probele de la dosar ar rezulta indicii că „încălcând dispoziţiile legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ministrul de interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoţire cu echipaje de poliţie rutieră cu titlu permanent, ca aceste echipaje să fie formate atât dintr-un autoturism de poliţie rutieră (un agent şi un ofiţer de poliţie rutieră), cât şi dintr-o motocicletă a poliţiei rutiere”.

Gabriel Oprea, în calitate de ministru, realiza în medie cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoţit de echipaje ale poliţiei rutiere, numărul fiind "de aproximativ trei ori mai mare decât cele realizate în aceeaşi perioadă pentru însoţirea preşedintelui României şi de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptăţiţi la însoţire permanentă conform prevederilor legale", explică DNA.