Pescar în pericol de moarte, după ce barca i-a explodat pe un iaz din Suceava. Clipe de coșmar pentru bărbatul de 24 de ani
Un tânăr pescar a fost la un pas de tragedie, luni dimineață, după ce barca gonflabilă în care se afla a explodat în timp ce plutea pe iazul din localitatea Șerbăuți, județul Suceava.
Cum s-a întâmplat totul?
Incidentul a fost semnalat de un martor, care a auzit o explozie urmată de strigăte disperate de ajutor și a sunat imediat la 112.
Pompierii militari s-au mobilizat rapid și au intervenit cu bărci pneumatice, însoțiți de un echipaj SMURD. Ajunși la fața locului, salvatorii au lansat una dintre bărci pe apă și s-au îndreptat către bărbatul aflat în derivă. Acesta, în vârstă de 24 de ani, nu știa să înoate și se agăța cu ultimele puteri de resturile plutei sparte.
Tânărul a fost extras în siguranță din apă și adus la mal, unde i s-a acordat primul ajutor de către echipajul SMURD. Din fericire, starea lui de sănătate era stabilă, astfel că, după monitorizare, a refuzat transportul la spital.
Cauzele care au dus la explozia bărcii nu sunt deocamdată clare, însă autoritățile urmează să stabilească dacă a fost vorba despre un defect de fabricație, o presiune prea mare în barcă sau o altă problemă tehnică.