MENIU

Percheziții în Dâmbovița într-un dosar care vizează eliberarea de adeverinţe false de vaccinare anti-COVID pentru jucătorii unei echipe de fotbal

Percheziții în Dâmbovița

Poliţiştii din Dâmboviţa efectuează, joi, mai multe percheziţii într-un dosar care vizează eliberarea ilegală a unor adeverinţe de vaccinare anti-COVID-19 pentru jucătorii unei echipe de fotbal.

Antrenorul Asociației Sportive Fotbal Club Pucioasa și-a convins soția, medic de familie, să elibereze adeverințe de vaccinare false pentru 10 jucători ai echipei, pentru a putea participa la competiții sportivei, conform G4Media.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, cele trei descinderi au loc în localităţile Pucioasa, Corbii Mari şi Aninoasa, la persoane bănuite de înşelăciune, fals intelectual şi fals informatic.

"Din cercetări a reieşit că, în perioada iunie-august, o femeie, în calitate de medic de familie, instigată de un bărbat, ar fi implementat, în sistemul informatic specific, date nereale privind vaccinarea a 10 persoane împotriva COVID-19. Astfel, ar fi fost eliberate adeverinţe false de vaccinare şi s-ar fi decontat ilegal 400 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru presupusa vaccinare a persoanelor", informează IPJ Dâmbovița.

Sursa citată precizează că vor fi puse în aplicare 13 mandate de aducere.

"În temeiul alin. 3 al art. 85 din Statutul PNL, la solicitarea membrilor BPN, se convoacă şedinţa BPN azi, 2 septembrie 2021, ora 11,00, prin videoconferinţă", se arată într-un mesaj al echipei Cîţu.