MENIU

Percheziţii DNA la Consiliul Judeţean Suceava, primăria din Fălticeni şi la sediile unor firme

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează joi percheziții la Consiliul Județean Suceava, au declarat pentru Agerpres surse judiciare. Vizat este președintele CJ Suceava, Ioan Cătălin Nechifor care a ajuns a ajuns în atenţia procurorilor DNA, care îl cercetează pentru luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Suspectat de luare de mită este şi senatorul PSD Ovidiu Liviu Donţu. În dosar apare şi numele membrului CNA Monica Gubernat.

Update 9:55.  În ancheta desfășurată de DNA la CJ Suceava este implicat și senatorul Ovidiu Liviu Donțu, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres. Procurorii vorbesc despre o mită de 20 000 de euro, pe care Nechifor și Donțu ar fi luat-o de la fostul șef  CJ Botoșani, pentru realizarea unui contract public, anunță Realitatea TV. 

Sunt vizate mai multe birouri, inclusiv acela la preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, care, potrivit unor surse, nu este în instituţie, fiind plecat la Bucureşti. Procurorii verifică achiziţiile de la această instituţie, inclusiv de la direcţia de drumuri judeţene din cadrul instituţiei, informează Monitorul de Suceava.

Conform informaţiilor oferite de sursa citata, sunt verificate şi actele legate de groapa de gunoi de la Moara.

Cercetările vizează fapte de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2003-2015.

În prezent sunt efectuate percheziții domiciliare în 12 locații situate în municipiul București și județele Suceava, Botoșani și Iași, din care patru sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale.