MENIU

Paul Stănescu, propunere controversată pentru o Coloană a Infintului

Vicepremierul Paul Stănescu a declarat că i se pare ”o idee minunată” ca la Palatul Parlamentului să existe o clonă a celebrei opere a lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu. Ideea nu pare una prea fericită, pentru că artistul ales să pună în practică proiectul este cel care a realizat şi bustul lui Sergiu Nicolaescu, o creaţie contesdtată chiar de Ministerul Culturii. 

„Mi se pare chiar o idee minunată ca la Casa Poporului să avem o coloană a infinitului, cred că ar trebui să dispară gardurile, ar trebui să dispară multe lucruri de acolo”, a spus Paul Stănescu.

Vicepriministrul și ministrul Dezvoltării crede că l-a și găsit pe omul potrivit pentru realizarea replicilor celebrelor monumente din Gorj. Este vorba de Rodion Gheorghiță, sculptorul care a stârnit un imens scandal local după ce a făcut un bust al lui Sergiu Nicolaescu care nu semăna deloc cu modelul. De altfel, sculptura n-a primit nici avizul Ministerului Culturii, a fost ciriticată de familia regizorului şi, în cele din urmă, a fost îndepărtată. 

Detalii pe realitateadegorj.net

Mai multe articole despre:
Brâncuşi