MENIU

Patronul RCS&RDS, miliardarul INVIZIBIL, a pierdut o avere anul trecut

Milionarul fără chip, Zoltan Teszari

Cel mai discret milionar din România, Zoltan Teszari, a pierdut locul 4 în clasamentul celor mai bogați oameni de afaceri autohtoni.

Conform ediției de anul trecut a TOP 300 Capital, averea patronului RCS&RDS a scăzut de la 700 de milioane de euro la 530-560 milioane de euro.

Anul 2013 a fost unul plin pentru RCS & RDS, nava-amiral a grupului de firme controlate de discretul milionar din Oradea.

Rezultatele financiare raportate pentru 2013 de gigantul telecom indică o cifră de afaceri de circa 475 de milioane de euro şi o pierdere de două milioane de euro.

La sfârşitul anului trecut RCS & RDS deţinea active în valoare de aproximativ 1,075 miliarde de euro, dar şi datorii de 900 de milioane de euro.

Ceva mai bine au mers afacerile lui Teszari din domeniile energiei verzi sau agriculturii. Totuşi, deşi au obţinut profit, ele au raportat cifre de afaceri de mii de ori mai mici decât cele ale RCS & RDS.

În ceea ce priveşte imaginea publică a lui Teszari, aceasta a rămas în continuare la fel. Adică practic inexistentă. Din câte am putut observa, celebrul om de afaceri bihorean nu a luat parte în ultimul an la nicio reuniune sau manifestare unde să fi fost prezentă şi presa.

El este de altfel recunoscut pentru discreţia extremă, ultima sa apariţie publică cunoscută datând din 2002, când a participat la gala Oskar Capital, unde a şi primit unul din premii. De atunci, cu excepţia unor fotografii realizate pe stradă de paparazzii de la Cancan, nu se mai ştie mai nimic despre proprietarul RCS&RDS.

Mai multe pe Capital.ro.

Mai multe articole despre:
Zoltan Teszari Teszari