MENIU

Pastila pentru suflet - Pilda zilei - Taina Sfântului Botez

Pastila pentru suflet

Rugăciunea zileiRugăciune de priveghere„Iată, Mirele vine la miezul nopții și fericită este slugă pe care o va află priveghind. Iar nevrednic este acela pe care-l va află lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te ingreuiezi, pentru că morții să nu te dai și afară din împărăție să rămâi. Ci te deșteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile Nascatoarei de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!”

PILDA ZILEI - Taina Sfântului Botez 

Într-o zi, un sectant, om rătăcit de la dreapta credinţă, a vrut să-l contrazică pe un preot, spunându-i:
- Chiar dacă în Biblie Mântuitorul spune să ne botezăm, eu nu cred că e bine să-i botezăm pe copii, ci doar pe oamenii mari. Trebuie să aştepţi ca cei mici să crească şi de-abia atunci să îi întrebi dacă vor sau nu să fie botezaţi. Doar aşa, ca oameni în toată firea, pot hotărî cu adevărat. Cum puteţi voi, ortodocşii, să-i botezaţi pe copii?
- Spune-mi, îi zise preotul, după ce îl ascultă cu răbdare, ştiu că dumneata ai copii; când erau mici, i-ai dus la doctor să îi vaccineze?
- Da, îi răspunse omul.
- De ce nu ai aşteptat să crească şi să-i întrebi mai întâi dacă vor sau nu să fie vaccinaţi? - îl mai întrebă preotul pe om.
- Fiindcă nu voiam să se îmbolnăvească şi ştiam că e bine pentru ei.
- E, vezi, tot aşa şi noi ştim că Sfântul Botez este bun pentru copii şi nu avem de ce aştepta. Aşa cum vaccinezi un copil micuţ, ca să nu se îmbolnăvească trupul lui fragil, tot aşa îl şi botezi, pentru a nu se "îmbolnăvi" sufletul lui tânăr.
Sectantul plecă ochii ruşinat şi se îndepărtă, gândindu-se la cele spuse de preot. Deşi sunt unii care nu cunosc dreapta credinţă, sau ştiu prea puţine, preotul îi poate învăţa, îi poate călăuzi prin desişul acestei vieţi încărcate de greutăţi şi păcate, scoţându-i la limanul mântuirii.
Omul trebuie să îşi asculte preotul, duhovnicul şi să se gândească la cele spuse de acesta. 

Citește mai multe pe realitateaspirituala.net.

Mai multe articole despre:
pastila pentru suflet