PASTILA PENTRU SUFLET - Care este rugăciunea zilei
Rugăciunea zilei Rugăciunea făcătoare de minuni a Sfintei Teodora din Alexandria„Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Teodora, duhul tău. Cu sihăstrie ţi-ai luminat sfinţita ta podoabă şi te-ai adus ca un prinos lui Dumnezeu Celui Ce S-a Întrupat, Sfântă Teodora de Dumnezeu insuflată; şi luând de la Dânsul dar de tămăduiri, goneşti negura bolilor, fericită şi te rogi ca să ne mântuim toţi cei ce te lăudăm pe tine. Iuda măreşte-te şi David întăreşte-te, Adame înnoieşte-te şi Levi veseleşte-te, că din voi S-a născut mie Hristos, încordează-ţi canonul, scriitorule de cântări şi spune: cine este Fecioara care s-a născut? Este Maica lui Hristos Dumnezeu, Hrănitoarea Vieţii noastre. Amin!”
Gândul zilei
„Rugăciunea inimii este rugăciunea simțirii, când prin luarea aminte inima se încălzește și ceea ce în rugăciunea minții era gând, acum de la gând ajunge la simțire. Cine a ajuns la simțire acela se roagă fără cuvinte, pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu al inimii. De aceea, abia de aici începe hotarul sporirii în rugăciune. Pe această treaptă citirea poate să înceteze, precum și stăruința gândului, dar să păstreze petrecerea în această simțire cu semnele proprii ale rugăciunii.” – Arhimandrit Cleopa Ilie
Știai că?
Epicleza este o rugăciune rostită de preot sau episcop la sfânta Liturghie, ca să coboare și să prefacă darurile de pâine și vin în însușii trupul și sângele lui Hristos. Această scurtă rugăciune de invocare a puterii Duhului Sfânt, este cea mai importantă parte a rugăciunii euharistice și este considerată inima Sfintei Liturghii.
Pilda zilei
Sabia şi coroana
Demult, un mare împărat a vrut să încerce înţelepciunea copilului său, moştenitorul tronului, şi a aşezat pe o masă coroana şi sabia lui. Chemându-şi fiul, i-a cerut să se gândească bine şi să aleagă ce îi este mai de folos în viaţă. Băiatul a ales sabia.
– De ce tocmai sabia, l-a întrebat regele?
– Pentru că prin sabie, pot câştiga şi păstra coroana.
Citiți continuarea pildei pe realitateaspirituala.net.