MENIU

Papa Francisc, operat de urgență - Anunțul făcut de Vatican

Papa Francisc

Papa Francisc în vârstă de 86 de ani, va fi operat de urgenţă, sub anestezie generală, miercuri după-amiază, la spitalul Gemelli din Roma, pentru un risc de obstrucţie intestinală, a anunţat Vaticanul, conform agenţiilor internaţionale de presă.

Intervenţia chirurgicală, devenită necesară din cauza agravării simptomelor prezentate de papă, potrivit echipei sale medicale, va duce la câteva zile de spitalizare, a precizat directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, într-un comunicat.

Francisc a fost supus unui control marţi la acelaşi spital.

Liderul Bisericii Catolice a petrecut mai multe zile în spital în luna martie, în urma unei infecţii respiratorii, aminteşte ANSA. EL s-a aflat miercuri dimineaţă în Piaţa Sfântul Petru pentru audienţa sa generală săptămânală. 

Mai multe articole despre:
papa francisc papa operat