MENIU

Pacienţii nu îşi pot ridica reţetele fără cardul de sănătate. Ce spune preşedintele CNAS

<p>CNAS se laudă cu serviciile acordate cu cardul de sănătate: Unii medici i-au &icirc;nţeles importanţa</p>

Haosul privind cardul de sănătate a luat amploare. Câteva zeci de persoane au luat cu asalt Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în condiţiile în care asiguraţii nu au putut să îşi ridice reţele pentru că nu au primit cardurile de sănătate sau pentru că s-au blocat.

UPDATE: Cardurile, aproape imposibil de activat 

Medicii de familie a anunţat că debutul activității în prezența cardurilor în cabinetele medicilor de familie a fost marcat astăzi de numeroase disfuncționalități.

Cardurile neactivate până la această dată au fost aproape imposibil de activat. Medicii din toată țara au primit două tipuri de erori, ambele făcând imposibilă activarea cardurilor (UM indisponibilă și Token - lipsă).

"Consultațiile efectuate cu cardul au fost extrem de greu de efectuat, prelungind consultația până la o oră, acolo unde acestea au putut fi efectuate. Consultațiile copiilor au putut fi efectuate, dar dat fiind faptul că la farmacie, la eliberarea rețetei este necesar cardul de sănătate al aparținătorilor, și copiii au avut de suferit", precizează reprezentanţii Societăţii Naționale de Medicina Familiei.

În plus, pacienții care nu au primit sau au refuzat cardurile de sănătate nu au putut procura în timp util adeverințele necesare de la Casele județene de Asigurări de Sănătate.

"Considerăm o lipsă de respect din partea CNAS atât pentru pacienți, cât și pentru toți furnizorii de servicii medicale să implementeze fără informare și fără niciun fel de pregătire acest sistem. Dacă s-a știut ca vor fi mii de interogări ale sistemului pe secundă, de ce nu s-a acceptat utilizarea în paralel a sistemul cu card cu vechiul tip de consultație până la corectarea tuturor erorilor și reglementarea situațiilor speciale?", au afirmat reprezentanţii medicilor de familie.

UPDATE: 75 de sesizări, primite de CNAS

Până la ora 11.00, la Help Desk-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate s-au primit peste 75 de sesizări de la furnizorii de servicii medicale care au întâmpinat probleme la utilizarea cardului. "Aceste probleme au fost rezolvate sau erau în curs de soluționare în cel mai scurt timp. Nu au fost semnalate probleme care să ducă la blocarea sistemului", a afirmat preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea.

"Principala preocupare a CNAS este că introducerea cardului național de sănătate să nu îngreuneze sau să blocheze accesul pacienților la servicii medicale. Facem apel la furnizori și pacienți, în egală măsură, să înțeleagă importanţa introducerii acestui sistem și să privească cu înțelegere și calm eventualele probleme inerente apărute la implementarea unui sistem de mare anvergură și complexitate. Vom rezolva toate aceste probleme cu profesionalism”, a declarat președintele CNAS, într-un comunicat de presă.

Conform acestuia, introducerea cardului de sănătate este un moment crucial pentru sistem, care este tratat cu seriozitate de CNAS.

"Problemele inerente implementării unui proiect de astfel de dimensiuni vor fi rezolvate cu calm și profesionalism de către specialiști", a mai spus Vasile Ciurchea.

Totodată, CNAS solicită furnizorilor de servicii medicale să respecte legislația în vigoare și să acorde serviciile cu card de sănătate celor care l-au primit, dar și fără card de sănătate celor care încă nu au intrat în posesia lui.

Asiguraţii au luat cu asalt sediul CNAS

Oamenii sunt nervoşi şi spun că au venit să-şi ridice cardurile de sănătate pentru că medicii de familie au refuzat să le acorde servicii medicale în lipsa acestora.

"Medicii de familie au scris mare pe uşă: reţetele nu se ridică fără card de sănătate", a spus un asigurat, care era la Casa de Sănătate.

Această situaţie vine în contextul în care reprezentanţii CNAS au dat asigurări că reţelele se vor putea elibera şi fără cardul de sănătate.

Principala problemă este reprezentată de faptul că sistemul software este greu de accesat şi de cele mai multe ori se blochează.

Preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, a explicat la Realitatea Tv că există o întârziere a sistemului şi se blochează pentru că sunt peste 9 mii de accesări pe secundă. La rândul lor, medicii de familie afirmă că nu toţi pacienţii şi-au primit cardurile de sănătate.

Oamenii sunt nervoşi şi spun că au venit să-şi ridice cardurile de sănătate pentru că medicii de familie au refuzat să le acorde servicii medicale în lipsa acestora.

"Medicii de familie au scrie mare pe uşă: reţetele nu se ridică fără card de sănătate", a spus un asigurat, care era la Casa de Sănătate.

Această situaţie vine în contextul în care reprezentanţii CNAS au dat asigurări că reţelele se vor putea elibera şi fără cardul de sănătate.

Principala problemă este reprezentată de faptul că sistemul software este greu de accesat şi de cele mai multe ori se blochează.

9.000 de accesări pe secundă

Preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, a explicat la Realitatea Tv că există o întârziere a sistemului şi se blochează pentru că sunt peste 9 mii de accesări pe secundă. La rândul lor, medicii de familie afirmă că nu toţi pacienţii şi-au primit cardurile de sănătate.

Vasile Ciurchea a afirmat că aproximativ jumătate dintre medicii de familie nu au mai folosit până acum cardul de sănătate, întrucât acesta este obnligatoriu de la 1 mai şi nu au un exerciţiu foarte bun. "Peste 90% din carduri erau deja la pacienţi, la sfârşitul lunii noiembrie. Mai sunt aproximativ 3% din cardurie care nu au ajuns la pacienţi", a declarat preşedintele CNAS.

Acesta a recunoscut că există o întârziere a sistemul informatic, motivul fiind reprezentat de faptul că sunt foarte multe accesări. "Imaginaţi-vă ce înseamnă 9.000 de accesări pe secunde", a completat Vasile Ciurchea.

Totodată, Valeria Herdea, preşedintele Asociaţiei pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF), a precizat pentru Realitatea Tv că, din păcate, foarte mulţi pacienţi nu au primit cardul de sănătate şi au venit la cabinete pentru a-le solicita.

"Avem toate disponibilitatea, avem cititoare de carduri", a continuat aceasta.

Sistemul informatic încă se blochează, iar pacienţii vârstnici nu pot fi plimbaţi între instituţii, a mai spus medicul de familie.