MENIU

Pacienţii ies în stradă: mitinguri în toată ţara

<p>Pisezi medicamentele ca să le iei mai uşor? Faci o mare greşeala. Iată motivul</p>

Continuă bătaia de joc din sistemul medical. Deşi au promis, de mai mulţi ani, că vor actualiza lista medicamentelor compensate şi gratuite pentru că multe sunt depăşite, autorităţile şi-au încălcat de fiecare dată promisiunile. După ce noul ministru al Sănătăţii a anunţat că nici ultimul termen, 1 aprilie, nu va fi respectat, asociaţiile pacienţilor au decis să treacă la proteste.

Sunt şase ani de când lista de medicamente compensate nu a mai fost actualizată. Şase ani în care milioane de bolnavi cronici au fost condamnaţi de autorităţi să se trateze cu medicamente vechi. Printre ei, şi Costin, un băieţel de numai patru ani, diagnosticat cu o formă gravă de cancer. Ar avea nevoie de tratament inovator, dar acesta nu e decontat de CNAS. Lunar, medicamentele sale costă 9.000 de lei.

"Este groaznic să te uiţi la propriul copil zâmbind şi să... este imposibil să nu-ţi treacă prin minte că este poate ultimul zâmbet pe care-l vezi, când te îmbrăţişează să nu te gândeşti că este ultima îmbrăţişare pe care o primeşti de la el, să nu te gândeşti că în momentul în care îţi cere o jucărie e posibil să fie... ultima dorinţă pe care i-o îndeplineşti. Mi-am privit copilul aproape murind", a declarat MIRELA PÂRVU, mama lui Costin.

Părinţii lui Costin au bătut de zeci de ori la uşa Ministerului Sănătăţii şi a CNAS pentru viaţa copilului.

"Situaţia fiului dvs, ca şi a celorlalţi copii cu acest diagnostic, se află în atenţia comisiilor de specialitate a Ministerului Sănătăţii şi a CNAS, urmând ca imediat ce legislaţia o va permite, aceasta să primească o decizie de tratament." a sunat răspunsul sec.

Trei milioane de pacienţi urmau să aibă o şansă în plus la viaţă de la 1 aprilie. Schimbarea de ministru îi obligă să îşi lase speranţele deoparte. Noul şef al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat că întâi doreşte să analizeze toate proiectele primite moştenire. Şi oricum. De la înălţimea funcţiilor pe care le deţin, problemele par foarte mici pentru autorităţi.

"În diabet, în cancer, în diferite alte afecţiuni să ştiţi că nu suntem departe de ceea ce se oferă în Europa pacienţilor", spune MARIUS SAVU, preşedinte la Agenţia Naţională a Medicamentului.

"Refuzăm să credem că nu sunt bani. Suntem hotărâţi, mai mult ca oricând, să nu mai lăsăm ca lucrurile să tegiverseze, să treneze, să fim amânaţi, amânaţi, amânaţi. Vom pierde vieţi, copii şi adulţi", a declarat CEZAR IRIMIA, preşedinte FABC.

Asociaţiile de pacienţi spun că vor organiza proteste în toată ţara şi mitinguri în faţa Guvernului şi a Parlamentului European în luna mai.