MENIU

Oraşul unde impozitele au crescut cu 500%

Nu toate impozitele au crescut de 5 ori, ci doar ale celor care au avut şase luni la dispozitie să înceapă reabilitarea caselor în care locuiesc.

Impozite majorate pentru mai bine de 1.000 de clujeni care locuiesc în clădirile istorice din centrul oraşului.

De la 1 ianuarie vor achita un impozit de cinci ori mai mare, pentru că nu au început demersurile de reabilitare a clădirilor în care locuiesc, deşi au fost somaţi în ultimele 15 luni să se apuce de reparaţii.

Anunţurile cu "Atenţie, cade tencuiala!" ori "Atenţie, cad ţigle! Nu parcaţi!" au devenit ceva obişnuit în centrul oraşului Cluj-Napoca. Lipite pe clădirile cu faţade deteriorate, acestea ţin parcă locul unui nou strat de tencuială.

Aşa că în septembrie 2015, proprietarii au fost anunţaţi că au şase luni la dispozitie să înceapă reabilitarea. Mulţi dintre ei au ignorat anunţul, spun autorităţile locale.

„Circa 1.000 de proprietari care nu au făcut niciun fel de demers intră în etapa de supra-impozitare care va intra din anul 2017 şi aceste persoane, circa 1.000, vor avea de plătit de cinci ori mai mult impozit", a declarat Oana Buzatu, purtător de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, potrivit digi24.ro.

Mai multe articole despre:
Cluj-Napoca taxe locale taxe şi impozite