MENIU

Orașul care a fost numit „cel mai fericit loc de pe Pământ”

Orașul care a fost numit „cel mai fericit loc de pe Pământ”. Foto: Profimedia

Timp de zeci de ani, Disneyland a fost considerat simbolul absolut al fericirii, locul unde visele prind viață. Însă un studiu recent arată că un alt loc a preluat acest titlu, departe de parcurile tematice și personajele de basm.

Surpriza vine din Europa, acolo unde o capitală plină de culoare, istorie și lumină a fost desemnată „cea mai fericită destinație de vacanță din lume”.

Cum a ajuns Lisabona pe primul loc

Cercetarea realizată de compania „BookRetreats”, în colaborare cu psihologi și specialiști de la Universitatea Harvard, a analizat 47 de orașe de pe glob. După evaluarea mai multor factori care contribuie la starea de bine în vacanță, Lisabona a ocupat prima poziție. Evaluarea a inclus aspecte legate de calitatea somnului, alimentație, mișcare, timpul petrecut în aer liber și numărul de ore de lumină solară.

Ce o face pe Lisabona o destinație unică

Potrivit datelor citate de publicația „People”, aproape 10% dintre restaurantele din capitala Portugaliei oferă preparate sănătoase, iar meniurile sunt atât variate, cât și accesibile. Orașul se remarcă printr-o infrastructură care le permite vizitatorilor să exploreze ușor străzile în pantă și atracțiile turistice, fără stresul aglomerației. Printre reperele care încântă turiștii se numără Turnul Belém, Castelul São Jorge, cartierul Alfama – cel mai vechi din Lisabona – și impozanta Praça do Comércio, una dintre cele mai mari piețe din Europa.

Rețeta fericirii în zece pași. Ce recomandă specialiștii să facem pentru a avea viața pe care ne-o dorim

Soare, natură și o stare generală de bine

Lisabona se bucură anual de 2.828 de ore de soare, ceea ce contribuie semnificativ la starea de bună dispoziție a vizitatorilor. Prezența numeroaselor spații verzi, parcuri și grădini completează imaginea unui oraș care îmbină relaxarea cu frumusețea arhitecturală și atmosfera caldă a sudului Europei.

Explicația psihologică a fericirii în vacanță

Psihologul Dattilo-Ryan a explicat de ce anumite destinații au capacitatea de a amplifica fericirea: „Aceste substanțe chimice influențează totul, de la starea de spirit și somn până la energie și digestie… Și multe dintre lucrurile care le declanșează, cum ar fi lumina soarelui, mișcarea, mâncarea și odihna de calitate, fac adesea parte dintr-o vacanță bună, dacă alegeți destinația potrivită”. Specialistul a subliniat că elemente precum lumina naturală, alimentația echilibrată, activitatea fizică și relaxarea contribuie la eliberarea hormonilor fericirii – serotonină, dopamină, endorfine și oxitocină.

Lisabona, între tradiție și echilibru modern

Pe lângă frumusețea peisajelor și clima blândă, Lisabona oferă un echilibru rar între viața urbană și liniștea specifică unei destinații de vacanță. Străzile pavate, clădirile decorate cu faianță colorată, tramvaiele galbene și atmosfera prietenoasă îi fac pe turiști să se simtă ca într-o poveste. Această combinație între tradiție, gastronomie, lumină și relaxare a transformat Lisabona într-un loc care oferă, după cum arată studiul, cea mai pură formă de bucurie pentru cei care o vizitează.

Omul cu cel mai mare IQ de pe planetă: Dacă eșuezi la inteligență emoțională, nimic nu mai contează

Mai multe articole despre:
cel mai fericit oras fericire lisabona