MENIU

Ședință crucială pentru București, se decid noile RESTRICȚII

ORA 11:00 Sedință crucială pentru București, se decid noile RESTRICȚII

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă se reunește, astăzi, pentru a decide ce restricții vor fi impuse în Capitală, în contextul creșterii cazurilor de COVID-19. Nunțile, botezurile și procesiunile religioase ar putea fi interzise, din cauza numărului mare de infectări.

Potrivit unui draft apărut luni după-amiază în presă, Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a propus închiderea restaurantelor, interzicerea evenimentelor private în restaurante şi cafenele, cu peste 50 de persoane, purtarea măştii în jurul şcolilor, pe o distanţă de 100 de metri, precum și interzicerea procesiunilor religioase în spaţii deschise.
 
De asemenea, se ia în calcul interzicerea activităţilor cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

Autoritățile propun și intensificarea acţiunilor de control în transportul în comun, pieţe, târguri, piscine interioare.

Luni, Bucureștiul a consemnat un nou record al cazurilor de coronavirus raportate în 24 de ore- 562. Județul Iași  a fost pe al doilea loc, cu 116 de noi îmbolnăviri. Alte 1.591 de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore la nivelul întregii țări, în condițiile în care s-au făcut doar 6.537 de teste.