Obiceiul care poate declanșa depresie. Ce spune profesorul Ciurea. Cum putem evita apariția acestei afecțiuni?
Profesorul Vlad Ciurea a dezvăluit care este obiceiul care duce la apariția depresiei, considerată a fi boala secolului. Neurochirurgul a explicat cum poate fi prevenită sau tratată această afecțiune.
Medicul neurochirurg Vlad Ciurea a precizat că sănătatea mentală afectează bunăstarea generală a organismului. Acesta a explicat cum pesimismul și gândirea negativă au un impact negativ asupra funcțiilor cerebrale și generează, în același timp, o serie de reacții biochimice ce afectează organismul.
Simptome mai puțin evidente ale cancerului de pancreas. La ce trebuie să fii atent?
„Depresia este într-adevăr boala secolului. Toate funcțiile cerebrale plutesc și au activitate. Depresia reprezintă un altfel de mod de funcționare a creierului, ca și cum totul ar fi în întuneric. Este ca atunci când citești din Bacovia, ești în melancolie. Depresia înseamnă că nu te mai interesează ce este în jur, tu cu tine însuți vrei să stai, ești negativist. Nu te mai interesează nici să mănânci, nici televizorul, nimic”, a explicat medicul Vlad Ciurea pentru Cancan.
„Această interiorizare, lipsă de interes, de cogniție duc la un proces biochimic, un proces de cascadă în care funcțiile cerebrale se lasă. Lăsându-se funcțiile cerebrale, întrucât funcția creează organul, nemaimergând înainte, creierul nu mai merge bine. Și funcția activă, mișcarea, gândirea și metabolismul”, a mai spus medicul neurochirurg.
Renunțarea la telefoane și petrecerea timpului în aer liber este soluția, conform specialistului.
„În momentul în care ne clătinăm și nu mai suntem ca înainte, atunci se instalează depresia. Trebuie neapărat să lăsăm telefoanele jos. Apoi, mergem la munte, încă mai avem păduri, munți, stați în aer curat. Faceți mișcare, râdeți, vorbiți și iubiți-vă! Acesta este cel mai bun tratament, nu medicamentele”, a subliniat dr. Vlad Ciurea. „Tehnologia ne poate băga în stări din care ieșim cu greu. Dacă puneți mâna pe fratele Google, vă îngroziți. Vă spune numai lucruri rele. Nu vă luați după asta, vorbiți doar cu cei care se pricep. Vorba pune creierul în mișcare și vă face să ieșiți din depresie. Se spune că totul se schimbă cu un zâmbet și o floare”, a mai spus renumitul medic.