MENIU

O manifestație împotriva islamiștilor a fost interzisă la Paris

Justiția franceză a interzis sâmbătă, la cererea poliției, o manifestație care făcea apel la ''scoaterea islamiștilor din Franța'' și care ținea de ''o logică islamofobă'', potrivit deciziei justiției, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

Manifestația, care era prevăzută pentru duminică, fusese convocată la apelul mișcărilor ''Résistance républicaine'' și ''Riposte laique''.

Prefectul poliției interzisese inițial această adunare, pe motivul că ''manifestația n-are drept scop să facă apel la condamnarea recentelor acte teroriste, ci se înscrie clar într-o logică islamofobă''.

Tribunalul a exprimat temeri în legătură cu eventuale ''confruntări cu persoane care și-au anunțat intenția de a se opune manifestației'', în timp ce forțele de poliție sunt mobilizate în cadrul planului Vigipirate, și ''că acțiunea lor nu poate fi deturnată de la obiectivul prioritar pe care ele îl urmăresc, care este de a preveni noi atentate'', se afirmă în hotărârea tribunalului administrativ, potrivit AFP.

Mai multe articole despre:
Paris manifestaţie islamişti interzis împotriva