MENIU

O femeie nevinovată, încarcerată din greșeală timp de șase luni după o eroare a unui sistem de inteligență artificială

O femeie nevinovată, încarcerată din greșeală timp de șase luni după o eroare a unui sistem de inteligență artificială

O eroare gravă a unui sistem de recunoaștere facială bazat pe inteligență artificială a dus la condamnarea nedreaptă a unei femei din SUA. Angela Lipps, în vârstă de 50 de ani, a petrecut aproape șase luni în închisoare după ce polițiștii din Fargo, Dakota de Nord, au identificat-o eronat ca fiind o fugară căutată pentru fraudă bancară.

Potrivit Futurism, sistemul utilizat de anchetatori a asociat chipul femeii cu imaginile captate pe camerele de supraveghere, în care apărea o suspectă implicată în infracțiuni financiare. În iulie anul trecut, polițiștii au descins la locuința lui Lipps și au arestat-o sub amenințarea armei, fără a face verificări suplimentare.

Femeia, mamă a trei copii și bunică a cinci nepoți, a susținut tot timpul că nu se află nicăieri în apropierea locului în care s-au produs faptele. „Am trăit mereu la mii de kilometri distanță de Dakota de Nord”, a declarat aceasta, menționând că nu fusese niciodată în acel stat.

Deși a negat acuzațiile, Lipps a fost încarcerată fără drept de cauțiune și a rămas în închisoare aproape jumătate de an până când avocatul său a reușit să dovedească faptul că se afla în altă parte în momentul comiterii fraudei. După prezentarea dovezilor, polițiștii au fost obligați să renunțe la acuzații și să o elibereze.

Situația a devenit și mai controversată după ce femeia a povestit că a fost eliberată în plină iarnă, îmbrăcată în haine de vară, fără bani sau mijloc de transport către domiciliu. În plus, aceasta a afirmat că nu a primit scuze din partea autorităților și că, din cauza perioadei petrecute în detenție, și-a pierdut casa, mașina și câinele.

Cazul a stârnit un val de critici la adresa folosirii necontrolate a sistemelor de inteligență artificială în investigațiile penale, specialiștii avertizând că lipsa unei supravegheri umane și a unor verificări riguroase poate conduce la erori cu consecințe dramatice.

Mai multe articole despre:
inchisoare greseala inteligenta artificiala