MENIU

Număr record de pelerini la moaștele Sfintei Parascheva

Peste 70.000 de persoane au stat la rând până duminică, în a treia zi de pelerinaj, pentru a ajunge la racla cu moaște a Sfintei Parascheva. Oamenii stau chiar şi câte 20 de ore la rând, în picioare, pentru câteva secunde de rugăciune. Străbat sute de kilometri distanță, din toate colțurile țării, pentru că, spun ei, sfânta Parascheva face minuni. Până acum, sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Pelerinajul dedicat Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, are loc până marți, 15 octombrie.

Aglomerație în curtea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Pelerini din toată țara vin la Iasi, la sărbătoarea Sf Parascheva, iar coada se întinde pe aproape 5 kilometri. După ce trec pe sub baldachin, oamenii spun că așteptarea a meritat, chiar dacă au stat zeci de ore la cozi.

Nu lipsesc nici selfiurile, iar pelerinii caută și cele mai bune unghiuri pentru poze cu Racla.

Pâna în jurul orei 14, aproape 50 de mii de oameni stăteau la rând, cu gândul să ajungă la raclă și să se închine.

Pe oră, în jur de 1300 de oameni trec pe sub baldachinul cu flori.

Voluntarii și medicii au acordat îngrijiri medicale pentru peste 400 de pelerini, în timp ce zona centrală a Iașiului este supravegheată de sute de polițiști și jandarmi.

La Iași continuă să vină autocare și microbuze din afara județului.

Pelerinajul dedicat Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, are loc până pe 15 octombrie.