MENIU

Noul şef al CSM, chemat la Ambasada SUA

Noul şef al CSM, convocat la Ambasada SUA

Adrian Bordea, noul şef al CSM, a fost chemat, joi, la Ambasada SUA. Bordea s-a întâlnit cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Duane Butcher.

Însărcinatul cu afaceri al SUA, Duane Butcher, s-a întâlnit, joi, cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi cu liderii CSM, a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, misiunea diplomatică la Bucureşti. Ambasada SUA nu a oferit detalii referitoare la scopul întâlnirii.

Întrevederea are loc la scurt timp după ce Consiliul Superior al Magistraturii şi-a ales o nouă conducere.
Judecătorul Adrian Bordea a fost ales, luni, în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, iar procurorul Gheorghe Muscalu este noul vicepreşedinte al CSM.

Discuţia de la Ambasada SUA are loc cu o zi înainte de vizita asistentului secretarului american de Stat, Victoria Nuland, la Bucureşti.

Asistentul secretarului american de Stat, Victoria Nuland, are în programul vizitei la Bucureşti, până la această oră, întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu, la Cotroceni, şi cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean, au precizat miercuri surse oficiale pentru MEDIAFAX.

Departamentul de Stat a anunţat, miercuri, că Victoria Nuland, asistentul pentru afaceri europene şi eurasiatice al secretarului american de Stat, va efectua o vizită în România în perioada 10-11 ianuarie, în cadrul unui turneu european.

La Bucureşti, Nuland se va întâlni, vineri şi sâmbătă, cu oficiali de rang înalt şi membri ai societăţii civile, cu care va discuta despre relaţiile bilaterale, probleme regionale şi eforturile de consolidare a statului de drept, potrivit comunicatului emis de Biroul purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat.

Cine este Adrian Bordea, noul şef al CSM

Judecătorul Adrian Bordea a fost ales, luni, în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cu majoritate de voturi.

Potrivit CV-ului publicat pe site-ul instanţei supreme, Adrian Bordea a fost magistrat al Judecătoriei Târgovişte, între 1980 şi 1993, şi al Tribunalului Dâmboviţa, între 1993 şi 2001. Din anul 2001, el este judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Conform declaraţiei de avere, actualizată în 4 iunie 2013, judecătorul Bordea deţine un teren intravilan cu suprafaţa de 4.800 metri pătraţi şi unul forestier de 27.600 metri pătraţi în Târgovişte, dar şi un teren de 60.000 de metri pătraţi în localitatea Moroieni. De asemenea, el mai deţine şi două apartamente, unul în Bucureşti şi unul în Târgovişte, precum şi o casă de 132 de metri pătraţi, dobândită în 2001, în Târgovişte.

Magistratul mai are două autoturisme, un Mercedes, fabricat în 2001, şi un BMW, al cărui an de fabricaţie este 2008. Adrian Bordea deţine şi trei depozite bancare, de 103.400 lei, 53.400 de lei şi respectiv de 28.000 de lei.

La sfârşitul lunii septembrie 2006, Inspecţia Judiciară a Consiliul Superior la Magistraturii a declanşat verificări în cazul judecătorului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Adrian Bordea, după ce secţia de nouă judecători a instanţei supreme, din care magistratul a făcut parte, a hotărât ca ofiţerii SRI în rezervă Ovidiu Soare şi Gheorghe Dumitrache să fie cercetaţi în libertate.

Presa centrală susţinea atunci că Bordea s-ar fi aflat într-o situaţie de incompatibilitate, întrucât procurorul care îi ancheta pe cei doi foşti ofiţeri SRI i-a cerut judecătorului, în cursul anului 2005, detalii despre un dosar aflat la Tribunalul Dâmboviţa. Bordea era în 2005 preşedintele Tribunalului Dâmboviţa, iar detaliile pe care i le-ar fi cerut procurorul se refereau la doi cetăţeni italieni implicaţi într-o fraudă.

Inspectorii CSM au stabilit că nu i se poate imputa nimic judecătorului, care solicitase Consiliului să-i fie apărată reputaţia, considerându-se nevinovat.

În octombrie 2006, Plenul CSM a luat act de soluţia inspectorilor şi i-a admis judecătorului cererea de apărare a reputaţiei.

Mai multe articole despre:
CSM Duane Butcher Adrian Bordea şef CSM