Noi detalii halucinante despre crima din Berceni. Fiica și-ar fi ucis mama premeditat: I-a dat somnifer, a sufocat-o și înjunghiat-o
Apar noi detalii cutremurătoare despre crima din Berceni! Adolescenta de 14 ani și-a ucis mama cu ajutorul iubitului ei. Potrivit anchetatorilor, totul ar fi fost premeditat. Mai mult decât atât, fiica adoptivă a femeii ucise l-ar fi îndemnat pe iubitul ei să comită crima.
Tânărul de 20 de ani și fata de 14 ani se află în arest preventiv. Acuzațiile aduse de procurori sunt omor cu premeditare și instigare la omor. Totul ar fi pornit din cauza faptului că victima nu era de acord cu relația fiicei ei cu bărbatul de 20 de ani.
Potrivit anchetatorilor, cei doi i-au pus somnifere în băutură, după care bărbatul a lovit-o, a sufocat-o cu o pernă și a înjunghiat-o cu un cuțit. Tânărul și fiica victimei ar fi băgat cadavrul într-un sac și l-ar fi îngropat în Pădurea Cernica.
”Educația, scăpați din mână! Am și eu o fată, are 18 ani, dar dacă intră în anturaje, droguri, cine știe. I s-a părut ceva mai ciudat, o discuție”, a spus un localnic.
Investigația a fost complicată de fiica adoptivă a victimei care a încercat să ducă anchetatorii pe o pistă greșită. Inițial, victima a sunat la poliție să reclame că fata ei a dispărut.
La scurt timp după, fata s-a întors acasă și a dat-o dispărută pe mama ei. Oamenii legii au pus cap la cap cele două dispariții și au ajuns rapid la ipoteza conform căreia ar fi vorba de o crimă.
”Iei un copil ca să îi faci o viață frumoasă și ușoară și ajunge să te omoare, pentru ce? Drogurile?
Iubitul adolescentei ar fi avut o confruntare violentă cu mama acesteia. Potrivit anchetatorilor, tensiunile dintre acesta și victimă au escaladat înaintea crimei. Vecinii spun că au auzit zgomote puternice în apartament.
Mai mult decât atât, o rudă a declarat polițiștilor că a găsit-o pe fată în timp ce curăța locuința cu mai mulți prieteni, după dispariția femei.
Procurorii continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs crima și cum a acționat fiecare suspect.