MENIU

Nereguli în staţiile de metrou din Bucureşti. ISU a aplicat amenzi ridicole

Amenzile aplicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență în urma controalelor efectuate anul acesta și plătibile de către Metrorex se ridică la 2.550 lei, precizează reprezentanții companiei, subliniind că o parte dintre deficiențe a fost remediată, iar la celelalte se lucrează.

Conform unui comunicat remis AGERPRES, în luna martie (21-25 martie 2016), Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a efectuat un control amplu care a vizat toate stațiile și spațiile tehnice din metrou.

"Finalizarea controlului s-a realizat printr-un proces—verbal transmis la Metrorex în cadrul ședinței de închidere din 22 aprilie 2016 în care au fost consemnate o serie de neconformități. Acestea au fost discutate punctual în cadrul ședinței stabilindu-se întocmirea unui Plan de remediere cu explicitarea situațiilor care nu pot fi eliminate din punct de vedere tehnic și constructiv, necesitând în orice situații costuri semnificative. Urmare a discuțiilor purtate, la finalul acestui amplu control s-au consemnat doar o serie de avertismente pentru situațiile semnalate", se menționează în comunicat.

Ulterior, în data de 26 aprilie 2016, Inspectoratul pentru Situații de Urgență—Dealu Spirii București Ilfov a efectuat un alt control, inopinat. În urma controlului s-a constatat o serie de nereguli, unele regăsindu-se și în prima notă de control. Dintre aceste șapte neconformități, două au fost sancționate de această dată cu amendă, față de primul control când au fost sancționate doar cu avertisment. Metrorex a plătit amenda de 1.000 de lei.