Tragedie cumplită în Munții Făgăraș. Doi turiști au murit după o cădere de sute de metri în gol
O excursie în munții Făgăraș s-a transformat într-o tragedie. Două persoane au murit, iar o a treia a fost salvată în ultimul moment după ce au căzut pe versantul abrupt al Vârfului Netedu.
Incidentul a fost confirmat de Dan Popescu, directorul Salvamont Sibiu, care a precizat că „astăzi, trei persoane au alunecat de pe versantul vestic al Vârfului Netedu, spre Valea Arpăşelului. Una dintre acestea a reuşit să se oprească, însă celelalte două au căzut câteva sute de metri pe pantă abruptă, suferind leziuni incompatibile cu viaţa. Persoana aflată în viaţă a fost recuperată de către elicopterul SMURD, prin trolierea unui salvator montan, şi transportată în siguranţă la Bâlea Lac. La locul accidentului a coborât un salvator montan care a constatat decesul celorlalte două persoane.”
Victimele, doi bărbați din Ploiești
Cele două persoane decedate sunt doi bărbați din Ploiești, cu vârste de 35 și 50 de ani. Reprezentanții Salvamont Sibiu au transmis că echipele de intervenție au ajuns în zonă, însă terenul extrem de abrupt și condițiile meteorologice nefavorabile au îngreunat misiunea.
„Operaţiunea de recuperare va fi reluată mâine, atât terestru, cât şi aerian, în funcţie de evoluţia vremii”, a declarat directorul Salvamont Sibiu.
Teren periculos și vreme ostilă
Zona Vârfului Netedu este cunoscută pentru pantele abrupte și terenul accidentat, unde riscul de alunecare este ridicat, mai ales în condiții de ninsoare sau polei. Echipele de salvatori s-au confruntat cu vânt puternic, vizibilitate redusă și temperaturi scăzute, ceea ce a făcut imposibilă recuperarea trupurilor sâmbătă.
Elicopterul SMURD a intervenit în regim de urgență, iar salvatorii au reușit să extragă una dintre victime în viață, utilizând un troliu. Persoana salvată a fost transportată la Bâlea Lac, unde a primit îngrijiri medicale. Celelalte două victime nu au mai putut fi ajutate, căzătura de câteva sute de metri fiindu-le fatală.