MENIU

MIRCEA ALBULESCU, primele VEŞTI după INTERVENŢIA pe CORD suferită

Mircea Albulescu

Actorul Mircea Albulescu, operat pe cord miercuri la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, a fost detubat şi este conştient şi cooperant, fiind în continuare internat la secţia de Terapie Intensivă.

 Purtătorul de cuvânt al Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara, medicul Alina Lupu a declarat, joi seară, corespondentului MEDIAFAX că actorul Mircea Albulescu se simte foarte bine după intervenţia chirurgicală de miercuri.

"Mircea Albulescu este în continuare internat la ATI, este în stare bună, este conştient, cooperează, vorbeşte cu medicii. Nu mai este intubat, se simte bine după operaţie", a declarat Alina Lupu.

Potrivit sursei citate, pacienţii care suferă operaţii pe cord, aşa cum este cazul lui Mircea Albulescu, rămân internaţi în spital între cinci şi şapte zile, apoi sunt externaţi, urmând să meargă periodic la control medical.

Actorul Mircea Albulescu a fost supus, miercuri, unei intervenţii chirurgicale pe cord, echipa de medici care l-a operat pe actor fiind condusă de profesorul Marian Gaşpar, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara.

În timpul intervenţiei, lui Mircea Albulescu i-au fost făcute trei bypass-uri, întrucât în urma analizelor amănunţite s-a impus această operaţie, mai ales că actorul avea montat un stimulator cardiac.

În noaptea de luni spre marţi, actorul Mircea Albulescu s-a prezentat la Serviciul de Urgenţe al Spitalului Judeţean din Timişoara, acuzând dureri în zona pieptului. Medicii de aici l-au transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din municipiu, unde a fost internat.